Competiția națională „Lider European 2025”, dedicată elevilor de liceu, a deschis oficial înscrierile pentru noua ediție. Evenimentul promovează implicarea civică și stimulează tinerii să identifice soluții care pot aduce schimbări reale în comunitățile lor.
Tema de anul acesta, „Implicare civică – Comunități care contează”, provoacă elevii să dezvolte proiecte care răspund unor nevoi locale, să dezvolte inițiative educaționale, sociale sau de mediu și să arate cum se poate construi o comunitate mai activă și mai responsabilă.
Pentru a participa, elevii trebuie să formeze o echipă alcătuită din patru membri și un profesor coordonator. Fiecare echipă trebuie să trimită prezentarea proiectului până la data de 30 noiembrie 2025, ora 23:59, aceasta urmând să fie analizată în etapa de evaluare.
Organizatorii anunță că regulamentul complet și toate detaliile despre înscriere sunt disponibile în primul comentariu asociat anunțului oficial.
Competiția „Lider European” este cunoscută pentru promovarea tinerelor generații capabile să propună soluții creative și fezabile pentru problemele reale ale comunităților lor, încurajând spiritul civic, leadershipul și colaborarea.

