În prag de început de an școlar, InfoCons Protecția Consumatorilor atrage atenția asupra alertelor europene privind rechizitele școlare. Organizația avertizează că anumite produse destinate copiilor, disponibile atât în magazine fizice, cât și pe platforme online, pot prezenta riscuri directe pentru sănătate.
„Toate produsele de tip rechizite școlare identificate în Sistemul European de Alerte au un grad de risc, iar părinții trebuie să fie precauți la achiziționarea acestora”, transmit reprezentanții InfoCons.
Pentru a evita pericolele, specialiștii recomandă verificarea etichetei produsului, consultarea listelor de produse cu risc și informarea înainte de cumpărare.


