Pompierii dâmbovițeni au fost solicitați să intervină la un incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din satul Frasin-Deal, comuna Cobia.
La fața locului au acționatc Detașamentul Găești cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. Flăcările s-au manifestat generalizat la un garaj auto pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, cuprinzând două autoturisme aflate în interior. În plus, focul a cuprins și aproximativ 500 de metri pătrați de vegetație uscată din jur.

Nu au fost raportate victime, iar pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, încercând să prevină extinderea flăcărilor la locuințele din apropiere și la alte bunuri materiale.
Autoritățile reamintesc că este esențială supravegherea atentă a anexelor și gospodăriilor, în special pe timp de secetă sau în prezența vegetației uscate, pentru prevenirea incendiilor.

