În comuna Malu cu Flori au început lucrările la o investiție mult așteptată de comunitate, a demarat proiectul “Asfaltare drumuri locale, în satul Micloșanii Mari, comuna Malu cu Flori”.
Este vorba despre o investiție cu finanțare prin PJDL, o asociere între Primăria Malu cu Flori și Consiliul Județean Dâmbovița, fiecare etitate cu cota sa parte de finanțare.
„După multe luni de provocare, muncă și încercări uneori eșuate, dorim să vă aducem la cunoștință că au fost demarate lucrările de terasamente și șanțuri la obiectivul de investiții mult așteptat: “Asfaltare drumuri locale, satul Micloșanii Mari, comuna Malu cu Flori”, proiect realizat în asociere cu Consiliul Județean Dâmbovița.
Ne așteaptă un “drum” greu, mai ales din punct de vedere financiar, însă vom depune toate eforturile posibile pentru a finaliza cu succes acest proiect, ce are termen de finalizare anul 2025.”, a transmis primarul comunei Malu cu Flori, Ion Constantin.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News

