Aseară , în jurul orei 18:01, locuitorii comunei Uliești au fost martorii unui adevărat coșmar: o locuință a fost cuprinsă de flăcări violente, iar fumul dens se ridica deasupra satului, vizibil de la sute de metri.
La fața locului au intervenit imediat echipaje de intervenție din zonă:
Garda de Intervenție Vișina, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă;

Detașamentul de Pompieri Găești, cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD pregătit pentru eventuale victime.
Potrivit primelor informații, incendiul se manifesta generalizat la acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 120 de metri pătrați, afectând și o anexă de 100 de metri pătrați. Flăcările amenințau să se extindă și la alte clădiri din apropiere, iar pompierii au luptat cu toate resursele pentru a limita dezastrul.
Locuitorii satului au privit neputincioși cum focul mistuia totul în calea sa, iar fumul dens acoperea întreaga zonă.
Intervenția pompierilor a fost rapidă, echipele de pompieri au depus eforturi susținute pentru localizarea și lichidarea incendiului.

