Funcționarii publici sunt angajații din slujba statului care elaborează acte normative, se asigură că acestea sunt puse în aplicare și implementează politici, strategii și programe publice pe baza unor studii, statistici și analize amănunțite.
În exercitarea atribuțiilor și responsabilităților, acestia au anumite împuterniciri și constrângeri. Prin toate atribuțiile lor, funcționarii publici au ca principal scop dezvoltarea unei administrații publice funcționale și competente, pentru a asigura bunăstarea cetățenilor.
În cadrul autorităților și instituţiilor publice întâlnim:
Funcții publice generale, corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici, funcționarilor publici de conducere și functionarilor publici de executie (ex: secretar general, director general, director, consilier, consilier juridic, auditor, expert, inspector etc.);
Funcții publice specifice (ex: arhitect-șef, inspector de concurență; inspector vamal, inspector de muncă, controlor delegat, expert în tehnologia informației și telecomunicațiilor, comisar, manager public);
Funcții publice cu statut special. Acestea sunt stabilite în structurile de specialitate ale Parlamentului României, Administrației Prezidenţiale, serviciilor diplomatice și consulare, instituţiilor din sistemul de ordine publică și securitate naţională, structurilor vamale sau altor servicii publice stabilite prin lege (ex: funcţionarul public parlamentar, personalul vamal, poliţiştii).
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News