Peste 800 de milioane de lei, finanţare nerambursabilă pentru extinderea și modernizarea reţelelor de distribuţie a gazelor cu emisii reduse de carbon.
În ședința de ieri, Guvernul a aprobat finanţarea din Fondul pentru mediu a proiectelor de extindere şi schimbarea destinaţiei, conversia sau modernizarea reţelelor de transport şi distribuţie a gazelor. Condiția este ca aceste investiţii să pregătească reţelele pentru adăugarea în sistem a gazelor cu emisii reduse de carbon.
Astfel, Administratia Fondului pentru Mediu va finanța, prin valorificarea certificatelor GES, contractele aflate în derulare la Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene, pentru care beneficiarii de proiecte au solicitat etapizarea acestora.
Se finanțează acele proiecte care aveau ca sursă de finanțare inițială Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 (POIM) și care nu sunt eligibile prin Programul de Dezvoltare Durabilă 2021-2027 (PDD). Cele 18 proiecte din mai multe localități, vor beneficia de finanțare, am decis să le finalizăm din bugetul AFM. Bineînțeles, că infrastructura de distribuție a gazelor naturale înseamnă, în același timp, mai puțin lemn de foc ars în gospodării, pe perioada anotimpului rece, înseamnă aer mai curat, mai puțină poluare și o viață mai ușoară pentru cetățenii respectivi. De asemenea, există o perioadă de monitorizare de 5 ani de la data finalizării proiectelor.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News


