Eurodeputatul Corina Crețu a transmis un mesaj, duminică, când s-au împlinit 32 de ani de ladeclararea independenței Republicii Moldova.
„Le doresc tot binele din lume tuturor cetățenilor din Moldova, care trec prin momente dificile și sunt intr-o situație atât de vulnerabila.
Ziua de azi un prilej ca, dincolo de urări, să reflectăm asupra a ceea ce înseamnă aceste trei decenii pentru frații noștri de peste Prut. Sunt 32 de ani de schimbări, de speranțe și nu de puține ori de deznădejde, dar și de certe victorii. A fost un parcurs dificil, însă cetățenii Republicii Moldova nu au abdicat de la apropierea lor față de România și de la drumul lor european. Acum, mai mult ca oricând, trebuie sa ii ajutam pe fratii noștri de dincolo de Prut sa se simtă in pace și siguranta.
Cunosc foarte bine Republica Moldova, de care sunt atașată sufletește. Am fost în repetate rânduri la Chișinău încă din 2005 – când am fost observator electoral din partea OSCE. În 2013 am pledat, din Parlamentul European, pentru semnarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Mă bucur că am fost parte a unor momente istorice de o importanță deosebită pentru Republica Moldova. Locul Republicii Moldova este, alături de România, în Uniunea Europeană.
După cum știți, imediat după începerea războiului, in semn de solidaritate față de momentele grele și dramatice pe care le traversează cetățenii Republicii Moldova și drept omagiu adus refugiaților care fug din calea războiului, am decis să demarez pregătirea dosarului pentru a solicita, pe lângă cetățenia română, și pe cea a Republicii Moldova.
Am primit aviz pozitiv si sunt bucuroasa ca a fost recunoscut statutul meu de urmașa a bunicilor mei, care s-au născut pe teritoriul Republicii Moldova și s-au refugiat după 1940 din Basarabia, așa cum se solicită în Legea cetățeniei in vigoare, adoptată de Parlamentul de la Chișinău și promulgată de președintele Republicii.
Voi fi întotdeauna o susținătoare a drumului european al Republicii Moldova și voi depune toate eforturile, de la Bruxelles, ca aceasta să facă toți pașii necesari pentru a se putea alătura marii familii europene cât mai curand posibil.
La mulți ani!, acesta este mesajul eurodeputatului Corina Crețu
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News

