Odometrul autovehiculului nu este ceas, așa că el nu a trebuit dat înapoi în ultima duminică din luna octombrie și în nicio altă zi din an, din contră, această practică este chiar interzisă.
Dincolo de rolul pe care îl joacă în stabilirea prețului unei mașini utilizate, valoarea odometrului este un indicator important al gradului de uzură al vehiculului.
Asta va influența costurile de mentenanță pe care cumpărătorul le va suporta în viitor. Mult mai important, uzura unor componente care țin de siguranța în trafic depinde în mod direct de numărul de kilometri parcurși de un automobil.
La reprezentanțele RAR din București și Cluj puteți accesa pachetul de verificări RAR eXpert, pentru a afla dacă mașina pe care vreți să o cumpărați a fost în trecut implicată în accidente ale căror repararții nu au fost făcute ca la carte, dacă sunt probleme la geometria roților și la sistemele de frânare și direcție sau dacă numărul de kilometri din bord este în concordanță cu datele stocate în diferitele module electronice ale autovehiculului.
Pentru a beneficia de aceste servicii puteți face simplu programare la RAR, fie telefonic în call center (021.9672), fie pe site-ul www.rarom.ro, unde trebuie să dați click pe butonul RAR eXpert, aflat pe prima pagină a site-ului.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News