Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu colegii de la Serviciul Rutier, au desfășurat o serie de activități educative dedicate preșcolarilor de la Grădinița „Model”.
Pe parcursul celor două zile, copiii au învățat, prin metode interactive și adaptate vârstei, importanța respectării regulilor de circulație. Preșcolarii au aflat cum să traverseze corect strada, ce semnifică culorile semaforului și cum să se deplaseze în siguranță pe trotuar.
Activitățile practice, desfășurate în cadrul Laboratorului Rutier, le-au oferit copiilor ocazia să experimenteze rolul de pietoni și bicicliști responsabili, prin jocuri, simulări și exerciții, consolidând astfel cunoștințele dobândite și promovând prevenirea accidentelor rutiere.
Acțiunea face parte din proiectele de prevenire și educație rutieră derulate de poliție, menite să formeze comportamente responsabile încă din primii ani de viață.

