În perioada 16-22 iunie, stațiunea Eforie Nord a găzduit una dintre cele mai importante competiții de box feminin din România – Cupa României, reunind sportive din toate categoriile de vârstă. Printre acestea, Clubul Sportiv Municipal Târgoviște a reușit să se remarce printr-o prestație solidă, cucerind două medalii de bronz în competiția junioarelor.
Alexandra Neacșu, la categoria 50 kg, și Maria Paula Eftimie, la categoria 57 kg, au urcat pe podium, confirmând talentul și munca asiduă din spatele acestor rezultate. Ambele sportive au dat dovadă de tehnică, ambiție și determinare în ring, reprezentând cu cinste Târgoviștea.
Pe lângă acestea, Loredana Neacșu, Daria Ioana și Denisa Spînu au participat cu multă determinare și curaj, înfruntând adversare puternice și acumulând experiență prețioasă pentru viitoarele competiții.
Antrenorul Cătălin Cristea, fost Campion Național, a fost alături de sportivele sale pe tot parcursul competiției, pregătindu-le cu profesionalism și pasiune. Sub îndrumarea sa, CSM Târgoviște continuă să formeze noi talente și să aducă rezultate importante în boxul feminin românesc.
Rezultatele de la Cupa României confirmă faptul că Târgoviște este o pepinieră valoroasă pentru boxul feminin, iar aceste medalii reprezintă doar începutul unei cariere promițătoare pentru tinerele campioane.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News


