Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a făcut o declarație publică în contextul problemelor persistente privind depozitarea deșeurilor menajere în județ. El a subliniat că autoritățile județene acționează ferm și responsabil pentru a preveni o criză majoră în gestionarea deșeurilor, o situație care durează de mai bine de 15 ani.
„Înțeleg pe deplin îngrijorarea cetățenilor și vreau să le transmit că s-au luat și se iau în continuare măsuri concrete pentru a evita o criză reală. Este momentul să ne concentrăm pe decizii clare și asumate, nu pe justificări sau promisiuni fără acoperire”, a afirmat Corneliu Ștefan.

Președintele CJ a făcut un apel la maturitate și responsabilitate politică, atrăgând atenția asupra faptului că, în această perioadă dificilă, unele persoane din opoziție aleg să genereze tensiuni politice și să aducă acuzații, în loc să sprijine cu soluții constructive.
„Cetățenii au nevoie de soluții eficiente și de colaborare reală între instituții, nu de conflicte și polemici inutile. Așa respectăm încrederea oamenilor care ne-au ales să îi reprezentăm”, a mai adăugat Corneliu Ștefan.
În final, acesta a promis că va continua să comunice deschis cu populația și a asigurat că administrația județeană este determinată să gestioneze situația deșeurilor în mod responsabil și eficient.