Guvernul României a aprobat, în cadrul ședinței de vineri două acte normative esențiale pentru dezvoltarea infrastructurii țării.
Acestea stabilesc criteriile de prioritizare pentru proiectele de investiții din cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny” (PNIAS) și al Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social (PNCIPS), derulate de Compania Națională de Investiții (CNI) în anul 2025.

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat că noile măsuri vor asigura o alocare echitabilă și transparentă a fondurilor, cu scopul de a accelera implementarea proiectelor. Astfel, 50% din bugetul alocat va merge către proiectele care au un stadiu fizic de execuție de peste 80%, în timp ce 30% va fi destinată celor aflate într-un stadiu de implementare între 40% și 80%. Restul de 20% va fi distribuit proiectelor aflate într-un stadiu inițial de execuție (0-40%).
„Prin aceste măsuri, dorim să stimulăm progresul rapid al proiectelor aflate în etape avansate de execuție și să ne asigurăm că investițiile în infrastructura publică vor aduce beneficii tangibile comunităților în cel mai scurt timp posibil”, a afirmat ministrul Cseke Attila.
Aceste modificări sunt așteptate să îmbunătățească ritmul implementării investițiilor și să sprijine dezvoltarea sustenabilă a infrastructurii publice, consolidându-le rolul esențial în viața de zi cu zi a cetățenilor.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News

