Floriile deschid, pentru toți creștinii, ciclul Sărbătorilor Pascale, evocând Intrarea Mântuitorului în Ierusalim, călare pe asin, întâmpinat de mulțimea cu flori și ovații. Această sărbătoare marchează începutul unui timp sacru, premergător Învierii Domnului, fundamentul credinței creștine, și ne amintește că Hristos este „Începătorul vieții”, Dumnezeu adevărat și Om adevărat.

Păstrând tradiția, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița invită publicul la o experiență spirituală deosebită prin Concertul Extraordinar de Muzică Religioasă și Pricesne – „Vinerea Floriilor”, ediția a X-a. Evenimentul va avea loc pe 3 aprilie, la ora 18:00, în Amfiteatrul Liceului de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște.
Protagoniștii acestui concert de suflet sunt Corala Arhiepiscopală și Mitropolitană din Târgoviște, dirijor Mihai Vlădăreanu, iar tabloul muzical va fi completat de interpretele de folclor Simona Dinescu și Marina Roșu, care vor aduce pricesnele tradiționale direct de la strana bisericii în inima orașului. Publicul va avea astfel ocazia să trăiască emoția Floriilor și pregătirea pentru Patimile Mântuitorului prin muzică și spiritualitate.
Accesul este liber, în limita locurilor disponibile, iar atmosfera promite să fie una deosebită, plină de emoție, credință și frumusețe tradițională.

