În zi de mare sărbătoare pentru toți creștinii, 15 august, oamenii din Văleni Dâmbovița, într-un meritat moment de răgaz, s-au bucură de zilele comunei. Conducerea județului a fost în mijlocul comunităților locale.

Și Parcul Dalles din Bucșani a fost centrul evenimentelor dedicate zilelor comunei!
Oamenii au petrecut și s-au distrat încă de la primele ore ale zilei, momentele organizate de primăria Bucșani, pentru toate vârstele, adunând sute de locuitori din toate satele comunei.

„Însoțit de colegii din PSD DÂMBOVIȚA, le-am transmis cele mai bune gânduri, să aibă parte numai de bucurii, iar Sfânta Marie Mare, cea pe care o cinstim astăzi, să le lumineze casa și să-i țină sănătoși!
La Mulți Ani, Bușcani!”, a transmis președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News