La aproape nouă ani de la inaugurare, Complexul Turistic de Natație Târgoviște continuă să fie centrul distracției și relaxării din regiunea Sud-Muntenia, atrăgând anual zeci de mii de vizitatori din județul Dâmbovița și din județele învecinate.
Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a subliniat faptul că investiția realizată cu fonduri europene s-a dovedit una dintre cele mai durabile, utile și iubite de comunitate:
„Complexul de Natație este un exemplu clar de cum o investiție inteligentă, susținută cu fonduri europene, poate aduce beneficii reale pentru oraș și pentru întreaga regiune. De 9 ani, Târgoviște oferă, prin acest complex, o alternativă modernă și accesibilă la litoral. Un adevărat litoral de acasă!”

Cu bazine exterioare și interioare, zone de agrement, facilități pentru sport de performanță, dar și spații de relaxare pentru familii, complexul se bucură de o reputație excelentă și este considerat un reper regional pentru turismul urban și sportul de masă.
Popularitatea în creștere anuală confirmă impactul pozitiv al acestei investiții și poziționează Târgoviștea ca un exemplu de bună practică în utilizarea fondurilor europene pentru dezvoltare locală durabilă.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News