Clipe de groază într-un liceu din Târgoviște, un elev a fost bătut de alți trei colegi, polițiștii s-au sesizat după ce scenele au fost publicate pe o rețea de socializare .
Polițiștii continuă verificările pentru lămurirea tuturor împrejurărilor conflictului și dispunerea măsurilor procedurale prevăzute de lege.
” În după-amiaza zilei de 17 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, ca urmare a unor imagini video transmise pe o rețea de socializare, s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat persoana vătămată, respectiv un minor de 15 ani, care, pe fondul unor discuții în contradictoriu, ar fi fost agresat verbal și fizic de trei colegi de clasă, minori, de 14 și 15 ani.
Evenimentul s-ar fi produs într-un liceu din municipiul Târgoviște.” , ne-a comunicat IPJ Dâmbovița
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News