Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a anunțat noi progrese importante în modernizarea sistemului sanitar local, subliniind că „îmbunătățirea infrastructurii din sănătate rămâne o prioritate”.
În cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, au fost realizate investiții considerabile pentru creșterea calității actului medical și a siguranței pacienților, prin intermediul proiectului „Reducerea riscului de infecții nosocomiale prin achiziția de echipamente și materiale”, în valoare de aproximativ 7 milioane de euro.

Laboratorul de Microbiologie Medicală a fost complet modernizat și dotat cu tehnologie de ultimă generație, una dintre cele mai avansate din România. Noile echipamente vor permite:
- reducerea semnificativă a riscului de infecții nosocomiale;
- obținerea analizelor medicale în timp record, cu precizie crescută;
- scurtarea timpului de diagnosticare cu până la 24–48 de ore, ceea ce va duce la tratamente mai rapide și mai eficiente pentru pacienți.
Modernizarea nu se oprește aici. În perioada următoare, vor fi achiziționate și alte echipamente medicale performante, ca parte a unei strategii ample de dezvoltare a infrastructurii sanitare din județ.
„Investim în sănătate pentru că vorbim despre viețile oamenilor. Ne dorim ca dâmbovițenii să beneficieze de servicii medicale moderne, sigure și rapide, chiar aici, acasă”, a declarat președintele Corneliu Ștefan.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News

