Chindia Târgoviște a încheiat sezonul competițional 2025 din Liga a 2-a cu o victorie importantă împotriva CS Dinamo, scor 2-0, adunând astfel 3 victorii consecutive în ultimele meciuri ale anului.
Golurile partidei au fost marcate de Florea, din penalty în minutul 38, și de Albu, în minutul 76, consolidând astfel poziția echipei în clasament și oferind fanilor un final de an plin de satisfacții.
Cu această victorie, bilanțul Chindiei în ultimele trei meciuri arată astfel:Chindia 3-0 cu Tunari, Chiajna 0-1 Chindia, Chindia 2-0 CS Dinamo

Echipa a acumulat 9 puncte, a marcat 6 goluri și nu a primit niciun gol, demonstrând o formă excelentă și o apărare solidă.
Antrenorii și jucătorii subliniază că succesul de ieri este rezultatul muncii colective și al implicării continue a suporterilor, care au fost alături de echipă pe parcursul întregului an. „În marea de zgomot și evenimente, nu uitați că doar Chindia contează pentru noi toți la Târgoviște!”, a transmis clubul prin comunicatul oficial.
Fanii sunt așteptați să sprijine echipa și în 2026, pe drumul spre obiectivele mai ambițioase din viitorul sezon, cu speranța că performanțele vor continua și că echipa va urca cât mai sus în clasament.
Hai, Chindia! Hai, Târgoviștea!

