Browsing: Politică
În contextul discuțiilor referitoare la noile reguli privind alegerile pentru Parlamentul European, eurodeputatul Victor Negrescu a propus combaterea traseismului politic…
34 de ani de la reînființarea PNL, prin Decizia Civilă nr. 4 a Tribunalului Municipiului București, din 15 ianuarie 1990. …
Astfel, în urma întâlnirii din data de 13 ianuarie 2024, dintre reprezentanții MTI și cei ai transportatorilor și fermierilor s-au…
A avut loc prima ședința a Biroului Politic Național al PNL din 2024, un an complex, cu multe provocări, patru…
PSD Dâmbovița a transmis public că argumentele invocate de conducerea PNL Dâmbovița pentru ruperea „alianţei” la nivel local nu sunt…
Primele alegeri din acest an, care vor scoate românii la urne, sunt alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024. PRO România…
Eurodeputatul Victor Negrescu susține că fiecare copil care trăiește în Uniunea Europeană are dreptul la o viață decentă, la acces…
PSD nu a întârziat să anunțe că va crește de la 450 la 1000 numărul școlilor în care se aplică…
PNL spune ca fermierii, antreprenorii, procesatorii și autoritățile locale au beneficiat de fonduri UE în valoare de 10,87 miliarde de…
România are nevoie de medici, de asistente, iar 4.500 de rezidenți care-și finalizează studiile și pentru educația cărora statul a…
