ISU Dâmbovița a activat Planul Roșu de Intervenție.O tragedie rutieră s-a produs marți după-amiază, în jurul orei 14:24, pe Autostrada A1, pe sensul de mers spre Pitești. În accident au fost implicate trei autotrenuri și patru autoturisme, bilanțul fiind unul dramatic: șapte persoane au fost rănite, iar un minor a decedat.

La fața locului s-a activat imediat Planul Roșu de Intervenție, din cauza numărului mare de victime și a gravității situației. Intervenția s-a desfășurat cu un impresionant dispozitiv de forțe:2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 2 autospeciale de descarcerare,10 echipaje SMURD,5 ambulanțe SAJ Dâmbovița, un elicopter SMURD, o unitate mobilă de terapie intensivă (UTIM), o autospecială pentru transport victime multiple și un container de căutare-salvare.

Echipajele au identificat zece persoane implicate în accident. Trei victime au fost încarcerate – două dintre ele au fost extrase în viață și transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Din nefericire, cea de-a treia victimă încarcerată, un minor, a fost declarată decedată la fața locului.

Totodată, au fost luate măsuri de siguranță pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu, având în vedere implicarea vehiculelor grele.
Cauza exactă a accidentului este în curs de investigare, iar traficul în zonă a fost restricționat pe durata intervenției.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News