Primăria municipiului Târgoviște, prin Direcția de Administrare a Patrimoniului Public și Privat (D.A.P.P.P.), desfășoară în această perioadă o campanie de sterilizare gratuită a câinilor cu stăpân, care se va derula în intervalul 22 septembrie – 31 noiembrie 2025.
Acțiunea are drept scop reducerea înmulțirii necontrolate a animalelor de companie și combaterea fenomenului abandonului pe domeniul public. Campania se adresează proprietarilor de câini de rasă comună din municipiul Târgoviște, care nu dispun de resurse financiare pentru acoperirea costurilor de sterilizare.

Persoanele interesate pot depune o solicitare la sediul D.A.P.P.P. Târgoviște, situat pe strada Revoluției, nr. 2-5, sau pot transmite cererea prin e-mail, la adresa dappp_tgv@pmtgv.ro.
Pentru informații suplimentare:
– Serviciul pentru Gestionarea Câinilor fără Stăpân: 0735.600.156
– Registratura D.A.P.P.P.: 0374.494.893
Primăria Târgoviște reamintește că sterilizarea câinilor este o măsură responsabilă și obligatorie, conform legislației în vigoare, și contribuie la protejarea comunității, dar și la bunăstarea animalelor.