În curând, locuitorii din Malu cu Flori vor avea parte de o mare bucurie – inaugurarea noii Școli Gimnaziale Malu cu Flori, proiect realizat cu finanțare prin Programul Operațional Regional (POR). Anunțul oficial a fost făcut de primarul Ion Constantin.

În prezent, se desfășoară procedurile pentru obținerea tuturor autorizațiilor de funcționare necesare. Proiectul, în valoare de 5,45 milioane de lei, beneficiază de 85% fonduri europene nerambursabile, 13% contribuție din bugetul național și 2% contribuția autorității locale.
Noua școală va oferi condiții moderne de studiu pentru cei 180 de copii din localitate, beneficiind de o clădire complet renovată și dotată conform standardelor europene. Extinderea școlii este deosebit de importantă, oferind elevilor spațiul necesar pentru a evita învățarea în schimburi.
Primarul Ion Constantin a transmis că sfârșitul anului 2023 aduce bucurie atât pentru elevii Școlii Gimnaziale Malu cu Flori, cât și pentru întreaga comunitate, odată cu finalizarea obiectivului de investiții „Modernizare, extindere și dotare Școala Malu cu Flori din satul Malu cu Flori, comuna Malu cu Flori, județul Dâmbovița”.
Obiectivul de investiții reprezintă o îmbunătățire semnificativă a calității educației și asigură baza materială necesară desfășurării unui proces educațional modern, atât de necesar copiilor din comuna Malu cu Flori.
În prezent, școala se află în procesul de obținere a autorizațiilor de funcționare, iar în cel mai scurt timp, elevii Școlii Gimnaziale Malu cu Flori vor putea începe să învețe în noul lor spațiu de învățare. Primarul Ion Constantin a subliniat că acest succes a fost posibil datorită sprijinului necondiționat al domnului președinte al CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, al doamnei vicepreședinte CJ Dâmbovița, Luciana Cristea, al domnului director al ADR SUD MUNTENIA, Liviu Mușat, și al întregii echipe implicate în implementarea proiectului.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News