Uniunea Arhitecților din România a organizat la Târgoviște Bienala Națională de Arhitectură, cel mai important eveniment profesional al breslei arhitecților aflat la ediția a XIV-a. Evenimentul s-a desfășurat la nivel național și a inclus pe o durată de o lună, manifestări culturale, expoziții și dezbateri legate de producția de arhitectură și urbanism. Tema ediției din acest an a fost „ÎMPREUNĂ”.
La invitația Uniunii Arhitecților din România, de la Vulcana-Băi, un grup de 16 elevi din clasele a VII-a și a VIII-a A și B, au participat la acest eveniment.
Elevii au asistat la vernisarea expoziției „Arhitectura se învață de mic” cu lucrări ale elevilor de la Liceul de Artă „Bălașa Doamna” – specializările Arte Plastice și Arhitectură/ arh. Daniela RADU. De asemenea, au vizionat câteva filmulețe în sala mare a Cinematografului Independența Târgoviște: „Străzile au amintiri” – film realizat în 1962 de Manole Marcus; „Astă seară dansăm în familie” – film realizat în 1972 de Geo Saizescu, în care se regăsește Centrul Vechi din Târgoviște, astăzi demolat; „Stop cadru la masă” – film realizat în anul 1982 având ca erou principal un arhitect.
La finalul evenimentului, elevii au primit suveniruri din partea organizatorilor, care au inclus obiecte specifice domeniului arhitecturii.
Elevii au rămas plăcut surprinși de eveniment.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News