Autor: ObservNews.ro

Cu ocazia manifestărilor cultural-artistice și tradiționale organizate în comunele Gura Șuții și Glodeni, jandarmii dâmbovițeni vor fi mobilizați astăzi pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică. Evenimentele se vor desfășura în zona târgului săptămânal din Gura Șuții și în zona centrală a localității Glodeni, unde este așteptat un număr mare de participanți. Prezența jandarmilor urmărește prevenirea incidentelor, protejarea cetățenilor și sprijinirea organizatorilor în buna desfășurare a activităților programate. Recomandări pentru participanți:evitați implicarea în conflicte;respectați măsurile stabilite de organizatori și forțele de ordine;supravegheați copiii pentru a preveni rătăcirea în mulțime; semnalați imediat orice faptă antisocială sau situație de risc.…

Citește mai mult

Un incendiu puternic a izbucnit la Ionești, provocând pagube semnificative. Flăcările au cuprins rapid un garaj în care se afla un autoturism, iar intervenția promptă a echipajelor de urgență a fost esențială pentru prevenirea extinderii incendiului. Pompierii de la Detașamentul Găești au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, iar un echipaj SMURD a fost prezent la fața locului pentru asigurarea măsurilor de prim ajutor, dacă era nevoie. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat, existând riscul de propagare către clădirile din apropiere. În urma intervenției rapide, au fost salvate celelalte imobile din zonă, iar pagubele au fost limitate la un autoturism distrus complet și la acoperișul garajului, afectat pe o…

Citește mai mult

Pentru că siguranța cetățenilor rămâne o prioritate, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au desfășurat, în data de 19 mai, acțiuni ample pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii publice. În doar 24 de ore, polițiștii au intervenit la 31 de evenimente, dintre care 19 au fost semnalate prin 112, și au constatat 18 infracțiuni – 7 contra persoanei, 7 contra patrimoniului și 2 privind siguranța rutieră. Pentru diverse abateri de la lege, oamenii legii au aplicat 298 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 81.010 lei, au reținut 13 permise de conducere și au retras 5 certificate de înmatriculare. La ora 18:30, un bărbat de 39…

Citește mai mult

Un accident rutier s-a produs în ieri după-amiază, pe DN 72A Târgoviște-Voinești, în afara localității Dragomirești. Polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați și s-au deplasat de urgență la fața locului. Conform primelor informații, o femeie în vârstă de 72 de ani, din comuna Mănești, care conducea un autoturism din direcția Târgoviște către Voinești, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 59 de ani, din comuna Pietrari. În urma impactului, șoferița a fost rănită și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Premieră, cercetarea la fața locului cu ajutorul scannerului 3D FARO Focus Polițiștii au…

Citește mai mult

InfoCons – Organizația pentru Protecția Consumatorilor informează consumatorii cu privire la alertele europene emise pentru produse de îngrijire a unghiilor care pot prezenta riscuri pentru sănătate. Aceste produse, deși aparent inofensive, pot conține substanțe periculoase sau pot avea defecte de fabricație care le fac nesigure pentru utilizare. Toate alertele privind produsele neconforme pot fi verificate în timp real prin Aplicația InfoCons, disponibilă gratuit pe telefoanele mobile. Prin simpla scanare a codului de bare, consumatorii pot afla dacă un produs este sigur sau a fost retras de pe piață. Important: Produsele vizate de alerte pot fi găsite în magazine fizice din Uniunea Europeană, dar și pe…

Citește mai mult

Campusul Universității „Valahia” din Târgoviște a fost gazda celei de-a XIII-a ediții a Concursului Național de Chimie „Petru Poni”, competiție dedicată elevilor de liceu din filiera tehnologică și vocațională. Evenimentul a reunit 103 elevi pasionați de chimie, cadre didactice și invitați din mediul academic și preuniversitar. Printre oficialii prezenți s-au numărat prof. Sorin Ion – Secretar de Stat pentru Învățământul Preuniversitar, prof. Valentin Stancu – Inspector Școlar General ISJ Dâmbovița, prof. Gabriela Dinu – Inspector de Fizică-Chimie, precum și prof. univ. dr. Ion Ion de la Universitatea Politehnica din București, în calitate de președinte al comisiei de evaluare. Facultatea de…

Citește mai mult

Vineri, 23 mai 2025, la ora 11:30, la sediul Bibliotecii Județene „I. H. Rădulescu” Dâmbovița (Str. Stelea, Nr. 2), va avea loc workshop-ul „Dincolo de uși închise: Violența tăcută – Forme noi de control în era digitală”, organizat de Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița. Evenimentul face parte din Programul de intervenție preventivă al Poliției Române pe anul 2025, cu un accent deosebit pe siguranța în mediul digital și prevenirea violenței domestice. Workshop-ul este realizat în parteneriat cu Agenția Națională Pentru Egalitate de Șanse pentru Femei și Bărbați, Colegiul Național al Asistenților Sociali din România – Sucursala Dâmbovița, Universitatea „Valahia” din Târgoviște – Facultatea de Drept și Științe Administrative, și Biblioteca…

Citește mai mult

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Dâmbovița Mall pregătește o zi specială, plină de surprize și momente de neuitat pentru cei mici! Pe 1 iunie, părinții și copiii sunt invitați să participe la o serie de activități interactive și creative, care vor transforma acest eveniment într-o adevărată sărbătoare, totul este gratuit. Face painting: Între orele 11:00 și 17:00, cei mici vor putea să-și transforme fețele în personaje magice, colorate, sau animale fantastice. Caricaturi haioase: Între 11:00 și 14:00, și 15:00 – 18:00, artiștii vor surprinde trăsăturile copiilor într-o manieră amuzantă și originală. Animatori și baloane colorate: De la 12:00 la…

Citește mai mult

Ești pregătit pentru o doză de acțiune intensă și răzbunare implacabilă? „Balerina” (2025), un nou capitol din universul John Wick, ajunge pe marele ecran al Cinema Independența din Târgoviște pe 6 iunie! Ana de Armas își aduce aportul în rolul Evei Macarro, o tânără dansatoare cu o misiune mult mai periculoasă decât oricare altă coregrafie: răzbunarea. Crescută în haos și antrenată să lupte, Eve devine o armă de temut, gata să plătească orice preț pentru a-și răzbuna cei care i-au distrus viața. Pe ritmuri de balet, dar cu o „coregrafie” a morții, filmul promite să aducă o acțiune sângeroasă și plină de energie, unde eleganța nu…

Citește mai mult

Ieri, o lecție de viață a fost oferită elevilor din municipiu Târgoviște și județul Dâmbovița, într-un cadru special, unde cultura a atins sufletele tinerelor generații. Patru dintre cei mai apreciați actori ai teatrului românesc: Marius Manole, Oana Pellea, Medeea Marinescu și Rodica Mandache au fost prezenți într-un dialog emoționant și inspirațional cu elevii din școlile și liceele din Dâmbovița. Această întâlnire nu a fost doar o simplă discuție, ci un moment autentic de conectare, în care s-a subliniat un adevăr profund: „Esențialul este invizibil pentru ochi.” Așa cum au spus chiar marii actori, adevărata valoare a lucrurilor nu poate fi măsurată în aparențe, ci se simte cu inima,…

Citește mai mult