Autor: ObservNews.ro
Pe 1 iunie 2025, începând cu ora 10:00, cei mici sunt așteptați cu emoție și curiozitate la sediul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița din Târgoviște, pentru o întâlnire specială cu cei care veghează la siguranța noastră în fiecare zi: polițiștii și jandarmii dâmbovițeni! Într-un cadru prietenos și interactiv, copiii vor putea:să urce în autospeciale,să încerce echipamente speciale,să afle direct de la sursă cum e să fii erou în viața reală. Nu vor lipsi demonstrațiile, pozele cu oamenii în uniformă și momentele de bucurie care rămân amintiri pentru o viață. Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS Urmărește observnews.ro și pe Google News
În cadrul Săptămânii Prevenirii Criminalității, Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița a încheiat a III-a ediție a proiectului educațional „Învăț să mă protejez!”, printr-un concurs interactiv dedicat elevilor de liceu. Evenimentul a reunit 16 elevi din patru licee din județ, care au demonstrat implicare și creativitate în fața unor provocări reale: consumul de droguri, pornografia infantilă, violența sexuală și traficul de persoane. Tinerii au pus în scenă situații de caz și au propus soluții concrete pentru prevenirea acestora. Marele premiu a fost câștigat de echipa Colegiului Național „Nicolae Titulescu” Pucioasa, care s-a remarcat prin abordarea matură și coerentă a temelor sensibile. Proiectul a fost derulat…
La Grădina Zoologică din Târgoviște, natura pictează în culori vii! În iazul special amenajat, crapii Koi (Cyprinus carpio) își etalează solzii în nuanțe spectaculoase, spre încântarea celor mici și mari. Considerați simboluri ale norocului, armoniei și longevității, acești pești ornamentali, originari din Asia, atrag privirile prin mișcările lor grațioase și cromatica deosebită. Vizitatorii pot admira crapii Koi într-un spațiu care îmbină frumusețea naturală cu relaxarea – un colț de liniște perfect pentru o pauză de la agitația urbană. Dacă n-ați ajuns încă, e momentul perfect pentru o vizită la Zoo Târgoviște unde fiecare pas aduce o surpriză și fiecare privire se umple de…
Duminică, 1 iunie 2025, ziua copilăriei se transformă în sărbătoare de poveste la Cinema Independența din Târgoviște! Primăria Municipiului Târgoviște, în parteneriat cu Cinema Independența, oferă celor mici cel mai frumos cadou: două proiecții gratuite din lumea magică a filmelor, unde visele prind viață, iar râsul umple sala! Programul special pentru micii visători Ora 11:00 – Clifford, Marele câine roșuO poveste amuzantă despre un cățel uriaș și o inimă și mai mare! Aventuri, prietenie și lecții de bunătate! Ora 15:00 – CenușăreasaPovești clasice nu mor niciodată! Pantoful de cristal, magia și curajul de a visa mai departe… pentru toți copiii care cred în minuni! Intrarea este liberă, în limita…
Astăzi, 30 mai 2025, debutează cea de-a IV-a ediție a „Zilelor Județului Dâmbovița”, un eveniment devenit deja tradiție, care aduce în prim-plan cultura, arta, meșteșugurile și spiritul comunității locale. Startul ediției din acest an va fi marcat de deschiderea Târgului Meșterilor Populari, programată pentru ora 18:00, în Parcul Chindia din Târgoviște. Zeci de meșteri autentici din întreaga țară vor expune creații realizate manual: obiecte decorative, împletituri, ceramică, produse textile, icoane, jucării din lemn și multe altele. Vizitatorii vor avea ocazia nu doar să admire și să cumpere produse tradiționale, ci și să interacționeze cu artiștii populari, să afle poveștile din spatele fiecărui obiect și să…
Bernadette Szocs a făcut un pas uriaș pentru tenisul de masă românesc, cucerind medalia de argint la Campionatul Mondial Individual 2025, desfășurat în Doha. Performanța sa istorică, alături de partenera sa de dublu, Sofia Polcanova din Austria, marchează o premieră remarcabilă pentru România. Cele două sportive, actualele vicecampioane europene, au impresionat pe tot parcursul competiției, câștigând cinci meciuri consecutive în proba de dublu feminin și ajungând până în finală, unde au fost învinse de puternica pereche chineză Wang Manyu/Kuai Man, cu scorul de 0-3 (6-11, 6-11, 5-11). Această medalie este prima la seniori pentru Bernadette și prima medalie mondială obținută…
Pe 1 iunie 2025, Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița organizează o mare sărbătoare dedicată celor mai mici fotbaliști din județ, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Peste 1.300 de copii din categoriile U7, U8, U9, U10, U11 și U13 sunt invitați să participe pe Stadionul „Eugen Popescu” din Târgoviște, începând cu ora 10:00. Evenimentul va include festivități de premiere și decernarea de medalii, recompensând efortul și pasiunea tinerilor sportivi. Această inițiativă are scopul de a încuraja dezvoltarea fotbalului juvenil și de a sărbători talentele emergente din județ. Organizatorii își propun să transforme această zi într-un moment de neuitat pentru copii…
Sportivii legitimați la CSM Târgoviște au obținut rezultate remarcabile la ediția din acest an a competiției „Memorialul Aurel Vasile”, desfășurată la Otopeni. Alexandra Gheorghe a impresionat în proba de 50 m bras, unde s-a clasat pe primul loc, iar la 100 m bras a cucerit medalia de bronz, concurând la categoria 16+ (open). Anastasia Udroiu Ivan, la categoria juniori 14-15 ani, a obținut medalia de argint la 200 m mixt și trei medalii de bronz la probele 50 m fluture, 100 m fluture și 200 m mixt (open). Luca Vătavu a urcat de două ori pe podium, încheind pe locul…
Decizie controversată a Curții Constituționale a României (CCR): Declarațiile de avere ale demnitarilor și funcționarilor publici nu vor mai fi publicate, iar acestea nu vor mai cuprinde bunurile și veniturile soților și copiilor, după ce două articole din legislația în vigoare au fost declarate neconstituționale. Decizia CCR: Curtea a motivat că declarațiile de avere reprezintă acte pe proprie răspundere, ceea ce implică exclusiv răspunderea personală a semnatarului. „O persoană nu poate fi ținută penal răspunzătoare pentru declarațiile altei persoane”, se precizează în comunicat. De asemenea, în ceea ce privește publicarea acestor declarații, CCR susține că publicarea online încalcă dreptul la viață privată, iar simpla…
Cu ocazia Săptămânii Guvernării Deschise 2025 (#OpenGovWeek), Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale se alătură inițiativei internaționale prin lansarea unui ghid informativ privind drepturile lucrătorilor în legislația românească. Inițiativa are ca scop promovarea unei guvernări transparente, accesibile și responsabile, prin oferirea de informații esențiale și corect structurate despre drepturile la locul de muncă – atât pentru angajați, cât și pentru angajatori. „Accesul la informație este un pilon al democrației și al unei piețe a muncii echitabile. Ne dorim ca toți lucrătorii să își cunoască drepturile, iar angajatorii să înțeleagă obligațiile care decurg din legislație”, au transmis reprezentanții ministerului. Ghidul lansat include informații clare…
