Autor: ObservNews.ro
Parcul Chindia a devenit un loc al bucuriei, curiozității și întâlnirilor de suflet între cei mici și jandarmii dâmbovițeni, în cadrul evenimentului „Orășelul Copiilor”.Organizată de Școala Primară Adventistă Târgoviște, activitatea a avut ca scop familiarizarea copiilor cu rolul și misiunile Jandarmeriei, într-un cadru prietenos și interactiv .Zeci de copii, însoțiți de părinți, au avut ocazia:să descopere echipamentele de protecție și intervenție;să urce în autovehiculele folosite în misiuni;să participe la jocuri, demonstrații și activități educative alături de jandarmi. Prin acest demers, jandarmii dâmbovițeni au reușit să apropie copiii de valorile siguranței, încrederii și sprijinului reciproc, demonstrând că relația cu comunitatea începe de la cele mai fragede vârste.…
Chindia Târgoviște anunță prelungirea contractelor scadente în vara acestui an pentru o serie de jucători esențiali în noul proiect sportiv. Stabilitatea lotului și continuitatea valorilor sunt priorități pentru club, iar aceste acorduri confirmă încrederea reciprocă dintre jucători și staff. Noile angajamente sunt următoarele:Mario Contra – contract prelungit pe 3 ani, Cornel Dinu – contract prelungit pe 1 an, Iustin Cristea – 3 ani + 1 an opțiune de prelungire, Rareș Mihai – 3 ani + 1 an opțiune de prelungire, Răzvan Tache – 3 ani + 1 an opțiune de prelungire, Iulian Roșu – 2 ani + 1 an opțiune de prelungire Acești jucători vor continua să facă parte din familia Chindia, și vor lupta pentru obiectivele ambițioase ale clubului în noul sezon. Le urăm mult…
Voința Crevedia continuă să scrie istorie în fotbalul juvenil românesc! După ce a cucerit titlul de Campioană Județeană U19 Dâmbovița (2024/2025), echipa antrenată de George Bozieru a reușit o nouă performanță spectaculoasă: câștigarea Finalei Regionale U19. Meciul decisiv a avut loc la Poiana Lacului, unde Voința a întâlnit o adversară de calibru – FC Pitești. Partida a fost una extrem de echilibrată, plină de tensiune și intensitate, iar cele 90 de minute regulamentare s-au încheiat fără gol, 0-0. Soarta calificării a fost decisă la loviturile de departajare, acolo unde Voința a arătat nervi de oțel și un caracter puternic. Rezultat final: 4-3 pentru Crevedia. Loviturile de pedeapsă au transformat…
În perioada 16-22 iunie, stațiunea Eforie Nord a găzduit una dintre cele mai importante competiții de box feminin din România – Cupa României, reunind sportive din toate categoriile de vârstă. Printre acestea, Clubul Sportiv Municipal Târgoviște a reușit să se remarce printr-o prestație solidă, cucerind două medalii de bronz în competiția junioarelor. Alexandra Neacșu, la categoria 50 kg, și Maria Paula Eftimie, la categoria 57 kg, au urcat pe podium, confirmând talentul și munca asiduă din spatele acestor rezultate. Ambele sportive au dat dovadă de tehnică, ambiție și determinare în ring, reprezentând cu cinste Târgoviștea. Pe lângă acestea, Loredana Neacșu,…
ANAF aduce în atenția contribuabililor existența unui site fals, care imită în mod ilegal interfața site-ului oficial al ANAF. Acest site fraudulos are ca scop principal obținerea neautorizată a datelor personale și financiare ale utilizatorilor, prin metode de phishing. Pentru a preveni riscurile de fraudă și compromiterea informațiilor personale, ANAF recomandă următoarele măsuri de precauție. Verificarea atentă a adresei web înainte de a introduce orice date personale sau financiare. Adresele site-urilor false pot fi foarte asemănătoare cu cea oficială, însă pot conține mici diferențe, cum ar fi litere în plus, cifre sau alte caractere. Accesarea exclusivă a site-ului oficial ANAF, disponibil…
Începând de astăzi, 24 iunie 2025, Casa de Pensii Dâmbovița își reia activitatea în noul sediul modernizat, situat pe strada Tudor Vladimirescu, nr. 1A, în municipiul Târgoviște. În ultimele luni, instituția a funcționat temporar în spații provizorii de pe Bulevardul Unirii, pentru a asigura continuitatea serviciilor oferite pensionarilor și beneficiarilor din județ. Lucrările de reabilitare au urmărit îmbunătățirea condițiilor de lucru pentru angajați, dar și creșterea confortului și accesibilității pentru public. Sediul renovat oferă acum spații modernizate, dotate cu facilități care vor eficientiza activitatea instituției. Directorul Casei de Pensii Dâmbovița, Mihai Toni Ciprian, a subliniat că pe durata mutării s-a…
România se află din nou în fața unui moment dificil. Guvernul Bolojan pregătește o serie de majorări de taxe și impozite care, sub pretextul consolidării fiscale, vor afecta direct buzunarele cetățenilor și ale mediului de afaceri. De la creșterea TVA-ului pentru lemnele de foc, esențiale în multe gospodării, până la impozite mai mari pe dividende, profit și proprietăți, fiecare decizie înseamnă o povară suplimentară. Creșterea accizelor cu 10% și impunerea CASS-ului pentru pensiile de peste 4.000 de lei sunt doar câteva dintre măsurile care arată clar direcția: un stat tot mai cerșetor, care își adâncește dependența de cetățeni fără să…
În contextul formării noului Guvern, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, transmite un mesaj ferm privind implicarea Partidului Social Democrat în menținerea stabilității politice și administrative la nivel național. „Nu era obligația noastră să formăm acest Guvern, dar am ales să fim responsabili. România nu-și mai permite instabilitate sau crize politice. Are nevoie de soluții, de guvernare eficientă, nu de spectacol politic”, a declarat liderul PSD Dâmbovița. Corneliu Ștefan a reafirmat că, dincolo de jocurile politice de la centru, prioritatea rămâne dezvoltarea județului Dâmbovița și continuarea proiectelor deja demarate. „Indiferent de contextul politic de la București, Dâmbovița va merge mai departe. Avem proiecte…
Parcul Chindia din Târgoviște, una dintre cele mai îndrăgite zone de recreere ale orașului, va fi complet reabilitat și modernizat printr-un proiect amplu finanțat din fonduri europene. Anunțul a fost făcut de primarul municipiului, Daniel Cristian Stan, care a precizat că proiectul a intrat în etapa de contractare. Proiectul poartă denumirea „Regenerarea și revitalizarea Parcului Chindia, inclusiv modernizarea Grădinii Zoologice” și are drept scop transformarea întregii zone într-un spațiu urban modern, prietenos cu mediul și atractiv pentru toate categoriile de vizitatori. Ce presupune modernizarea Reamenajarea spațiilor verzi și plantarea de arbori și arbuști, construirea de alei pietonale și piste pentru bicicliști, instalarea unui sistem nou de…
Piața Tricolorului din Târgoviște va găzdui joi, 26 iunie, o ceremonie militară și religioasă de amploare, organizată cu prilejul Zilei Drapelului Național al României. Evenimentul este dedicat unuia dintre cele mai importante simboluri ale identității naționale – tricolorul românesc. Manifestările vor debuta la ora 11:30, cu o slujbă de sfințire a drapelului în Catedrala Mitropolitană, urmată de deplasarea oficialităților și a gărzii de onoare în Piața Tricolorului, unde va fi arborat drapelul. Programul complet include:primirea oficialităților și salutul drapelului de luptă (ora 12:00), intonarea Imnului Național (12:05), aloctuini și mesaje oficiale (12:10), ceremonia religioasă de sfințire a drapelului și arborarea acestuia (12:20 – 12:40), defilarea gărzii de onoare și a…
