Autor: ObservNews.ro
Noaptea trecută, locuitorii municipiului Târgoviște au fost treziți de sirenele autospecialelor de intervenție, care au fost mobilizate pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească. Apelul de urgență a fost primit la dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dâmbovița, iar echipajele au plecat imediat spre locul incidentului. Detașamentul de Pompieri Târgoviște s-a deplasat cu trei autospeciale de stingere dotate cu apă și spumă, precum și cu un echipaj SMURD, pregătit să acorde asistență medicală dacă va fi cazul. La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta generalizat pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați, cu flăcări violente ce amenințau…
O zi obișnuită de lucru s-a transformat într-o adevărată misiune de suflet pentru un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Dâmbovița. Joi, 10 iulie 2025, o gravidă din comuna Ludești, sat Telești, a intrat în travaliu și a sunat la 112. Ambulanța a ajuns rapid la fața locului, iar mama a fost preluată de echipajul format din asistenta medicală Denisa Zmărăndescu și ambulanțierul Ciprian Joițaru. Doar că bebelușul nu a mai avut răbdare până la spital și a venit pe lume chiar în autospeciala de intervenție! Asistenta Denisa Zmărăndescu a asistat cu profesionalism și calm întreaga naștere, iar Ciprian Joițaru a condus cu…
În doar trei ore, polițiștii rutieri din județul Dâmbovița au desfășurat o acțiune amplă pe principalele drumuri din zonă, pentru reducerea riscului rutier și combaterea abaterilor care pun în pericol siguranța participanților la trafic. Oamenii legii din cadrul Serviciului Rutier, Biroului Rutier Târgoviște și Formațiunilor Rutiere din Pucioasa, Moreni și Răcari au intensificat controalele pe drumul național 1A (Crevedia – Cornești) și drumul județean 711 (Târgoviște – Bujoreanca). În urma acțiunii, au fost aplicate 83 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor depășind 102.000 de lei. Din acestea, 75 au fost pentru încălcări ale O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe…
Universitatea „Valahia” din Târgoviște a dat startul procesului de admitere pentru anul universitar 2025–2026, venind în întâmpinarea viitorilor studenți cu o ofertă educațională actualizată, competitivă și adaptată cerințelor pieței muncii. Candidații au la dispoziție zeci de programe de studii de licență și masterat, desfășurate în cadrul a 10 facultăți, acoperind domenii precum științele inginerești, științele economice, științele educației, drept, administrație publică, arte și multe altele. „La Universitatea Valahia, punem accent pe formarea profesională aplicată, pe cercetare, stagii de practică și implicarea directă a studenților în proiecte reale. Ne dorim ca absolvenții noștri să fie pregătiți pentru provocările din carieră și…
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Târgoviște au oprit în trafic, pe strada Petru Cercel, un motociclu condus de un tânăr în vârstă de 29 de ani, din municipiul Târgoviște. Verificările efectuate în urma opririi au scos la iveală faptul că motociclu nu era înmatriculat și, implicit, nu era autorizat pentru circulație pe drumurile publice. Conducerea unui vehicul neînmatriculat reprezintă o infracțiune prevăzută de Codul Penal, întrucât astfel se încalcă normele rutiere și se pune în pericol siguranța circulației. În consecință, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”. Cercetările continuă pentru…
Specialiștii Romsilva au reușit capturarea unuia dintre cei trei pui ai ursoaicei care a provocat decesul unui turist italian pe Transfăgărășan, în data de 3 iulie 2025. Puiul a fost transportat în siguranță la centrul de reabilitare de la Zărnești, unde primește îngrijirea necesară. După ce s-a trezit din tranchilizare, este atent monitorizat de personalul specializat. Incidentul tragic a declanșat o amplă acțiune de identificare și capturare a celorlalți doi pui, după ce în prima fază ursul agresiv fusese observat singur, fără indicații clare privind prezența puilor. Abia publicarea imaginilor găsite în telefonul victimei a confirmat că era o femelă…
În perioada 1–8 iulie 2025, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au intervenit la 105 sesizări privind fapte de violență domestică, 83 dintre acestea fiind semnalate prin apeluri la 112. 34 dintre cazuri au întrunit elemente constitutive de infracțiuni precum:violență în familie,amenințare,hărțuire,încălcarea ordinului de protecție. Pentru aceste situații au fost întocmite dosare penale, iar în restul cazurilor s-au aplicat 57 de sancțiuni contravenționale. Trei persoane au fost internate nevoluntar în unități medicale de specialitate. Polițiștii au completat 105 formulare de evaluare a riscului, iar în două situații cu risc iminent, s-au emis ordine de protecție provizorii valabile 5 zile (120 de ore). Într-unul dintre aceste…
Un supliment mineral modern care face diferența prin forma substanțelor, nu doar prin prezența lor. Într-un peisaj saturat de suplimente promițând „totul în capsule”, puține produse reușesc să treacă testul rigurozității științifice. OncoMineral este unul dintre acestea. Creat și fabricat în România, acest supliment alimentar se remarcă nu doar prin lista de ingrediente – care include calciu, magneziu, potasiu, zinc, vitamina C și seleniu – ci prin formele chimice alese cu precizie, care asigură absorbție, eficiență și toleranță digestivă. Pe etichetă, alături de nume cunoscute precum citrat de magneziu sau ascorbat de zinc, apar forme mai rar întâlnite în produsele uzuale, cum ar fi gluconatul de calciu, L-selenometionina,…
Răspunsurile de care aveai nevoie, într-un singur articol. Epilarea cu ceară rămâne una dintre cele mai populare metode de îndepărtare a părului nedorit, datorită eficienței și durabilității rezultatelor. Pielea rămâne netedă între 3 și 5 săptămâni, iar firele de păr cresc mai subțiri și mai rar. Totuși, pentru a obține rezultate cât mai bune, este esențial să alegem tipul potrivit de ceară în funcție de zona epilată și tipul de piele. În acest articol, explorăm principalele tipuri de ceară – la cartuș, film și tradițională – și avantajele fiecăreia. Descoperă oferta completă deceară de epilat profesională pe Wigmond.ro – ai mereu…
Începând cu 1 august 2025, lectura va costa mai mult. TVA pentru cărți se va majora de la 5% la 11%, în urma măsurilor asumate de guvernul Ilie Bolojan. O decizie care ridică semne de întrebare cu privire la angajamentul real al actualei puteri față de educație și cultură. „Guvernul își bate joc de Cultură”, afirmă critici din sectorul editorial, care avertizează că această măsură va duce la:creșterea prețurilor cărților,scăderea vânzărilor în librării,reducerea accesului la lectură, în special pentru tineri și comunități vulnerabile. O carte devine un lux, nu o resursă de educație. Guvernul care promite digitalizare și dezvoltare condamnă exact…
