Breaking NEWS
Autor: ObservNews.ro
Piața imobiliară românească stă pe un butoi cu pulbere, avertizează Federația Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC) și compania Maristar Com, într-un mesaj transmis Guvernului. Majorarea TVA de la 9% la 21% pentru locuințele noi, începând cu 1 august, și eliminarea facilităților fiscale pentru angajații din construcții riscă să blocheze complet sectorul. Prețuri mai mari, cerere în scădere O garsonieră de 60.000 de euro se va scumpi cu peste 7.000 de euro, spun dezvoltatorii, ceea ce face imposibilă achiziția pentru multe familii tinere. „Creșterea TVA lovește direct în clienții vulnerabili și elimină orice instrument de sprijin pentru locuințele accesibile”, arată analiza…
În tăcere și fără explicații clare pentru opinia publică, unul dintre cele mai cunoscute branduri românești de lactate – Napolact – urmează să fie preluat de grupul maghiar Bonafarm, susținut de guvernul de la Budapesta. La prima vedere, pare o simplă tranzacție economică. Însă dincolo de acțiuni și documente legale, în joc este viitorul a peste 1.100 de fermieri români, din Cluj, Mureș și județele învecinate, care își pun zilnic speranțele – și laptele – în tancurile fabricilor Napolact. Ce se va întâmpla mâine? Cine garantează că laptele românesc va mai avea un loc în produsele „Napolact”?Cine asigură că fabricile din Cluj-Napoca și Târgu-Mureș nu vor fi închise,…
Pe 17 august 2025, orașul Răcari îmbracă haine de sărbătoare! Primăria și Consiliul Local, sub coordonarea primarului Marius Caraveteanu, organizează o festivitate specială pentru a marca Ziua Orașului Răcari, un moment de reflecție și recunoștință față de oamenii care dau valoare comunității. Evenimentul va începe la ora 11:30, în Sala de festivități a Liceului Teoretic „Ion Ghica” Răcari, și se va desfășura sub semnul aprecierii față de performanță, devotament și tradiție. Momente-cheie ale festivității Premierea cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsnicie, adevărate repere de stabilitate și iubire durabilă; Distincții pentru cadrele didactice ale anului – educatoare, învățători și profesori care au avut…
Târgoviște se transformă într-un adevărat „plămân verde” al județului, iar administrația locală continuă să investească în spații verzi, parcuri moderne și zone de relaxare pentru toți locuitorii. Primarul municipiului, Daniel Cristian Stan, a anunțat că doar în acest an au fost plantați: peste 1.000 de arbori (tei, mesteceni, salcâmi); peste 10.000 de arbuști ornamentali; peste 125.000 de flori, care înfrumusețează străzile, bulevardele și zonele pietonale. „ Târgoviștea, din ce în ce mai verde! Ne dorim un oraș prietenos cu mediul, sănătos pentru oameni și frumos pentru ochi. Investim constant în extinderea și reamenajarea zonelor verzi”, a declarat edilul, Daniel Cristian Stan În ultimii ani, administrația locală a realizat: reabilitarea Parcului…
Una dintre cele mai izolate și greu accesibile zone din comuna Voinești a intrat, în sfârșit, în rândul comunităților moderne. Strada Vărzaru din satul Oncești, un drum cândva impracticabil, a fost asfaltată, spre bucuria celor 15 familii care locuiesc în zonă. „Am promis și am făcut. Acum câțiva ani, puțini credeau că această stradă va putea fi vreodată asfaltată. Astăzi, am dovedit că se poate. Pas cu pas, am adus utilitățile și infrastructura modernă și aici, în cel mai înalt punct al localității”, a declarat primarul Gabriel Dănuț Sandu. Transformările în zonă, în ultimii ani: instalarea unui hidrofor – primul pas spre alimentarea cu apă; extinderea rețelei…
Orașul Titu a avut aseară niște vizitatori neașteptați: doi mistreți au fost surprinși în timp ce se plimbau nestingheriți prin zona benzinăriei Helene. Animalele au fost filmate de localnicul Alexandru Petre Stan, imaginile devenind rapid virale în comunitate. Cei doi mistreți, vizibil dezorientați, au traversat strada în pas domol, spre uimirea trecătorilor. Din fericire, nu s-au înregistrat incidente și animalele și-au continuat drumul fără să provoace pagube sau panică majoră. Prezența porcilor sălbatici în zonele urbane nu este o premieră, însă reamintește autorităților locale și cetățenilor cât de important este să rămânem vigilenți și să nu ne apropiem de animale sălbatice, chiar dacă par…
Pacienții cu boli cronice sau afecțiuni rare înscriși în programele naționale de sănătate nu mai sunt nevoiți să treacă pe la medicul de familie pentru un bilet de trimitere. De acum, pot merge direct la medicul specialist din ambulatoriu – o schimbare importantă, menită să le ușureze accesul la tratament. Măsura este prevăzută într-un ordin comun semnat de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, și de președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Horațiu Moldovan. Pot merge direct la medicul specialist, cei cu diabet zaharat, boli de nutriție și metabolice, pentru prescrierea tratamentelor și materialelor specifice. Cei cu hemofilie sau talasemie, direct la medicul hematolog.…
Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița a desfășurat, în perioada 28 iulie – 1 august 2025, Campania Națională de verificare a modului în care angajatorii cetățenilor străini respectă prevederile legale. Controalele au vizat atât domeniul relațiilor de muncă, cât și cel al securității și sănătății în muncă, în scopul combaterii muncii nedeclarate și al promovării unui mediu de lucru sigur și legal. Acțiunile de control au urmărit aplicarea unitară a legislației în vigoare, în special a Ordonanței Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României. Campania a vizat nu doar depistarea neregulilor, ci și creșterea gradului…
