Autor: ObservNews.ro
Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a anunțat semnarea contractului de finanțare pentru proiectul de eficientizare energetică și modernizare a Bazinului Olimpic din cadrul Complexului Turistic de Natație Târgoviște. Investiția, în valoare de peste 34 de milioane de lei, este finanțată prin Ministerul Dezvoltării, sursa fondurilor fiind constituită din fonduri elvețiene – o premieră pentru municipiul Târgoviște. „Am semnat contractul de finanțare pentru modernizarea Bazinului Olimpic din cadrul Complexului Turistic de Natație Târgoviște! Proiectul de eficientizare energetică și modernizare a primit finanțare prin Ministerul Dezvoltării, sursa fiind fondurile elvețiene, o premieră pentru Târgoviște”, a transmis primarul Daniel Cristian Stan. Potrivit edilului, lucrările vor dura aproximativ 12 luni, iar…
Val de pelerini la Catedrala Națională. Programul de vizitare a fost prelungit până pe 5 noiembrie .
Din cauza numărului mare de pelerini veniți să viziteze Catedrala Națională, Patriarhia Română a decis prelungirea programului de vizitare până pe 5 noiembrie 2025, la miezul nopții. Decizia a fost luată după ce, în doar câteva zile de la sfințirea lăcașului, peste 80.000 de credincioși au trecut pragul Catedralei Mântuirii Neamului pentru a se ruga și a vizita Sfântul Altar. Inițial, programul fusese stabilit până la data de 31 octombrie. „Numărul impresionant de pelerini care au venit din toată țara ne-a determinat să extindem perioada de vizitare, astfel încât oricine dorește să poată păși în noua Catedrală Națională”, a transmis Patriarhia într-un comunicat…
Pentru mulți români, inclusiv pentru locuitorii județului Dâmbovița, formarea profesională reprezintă o nouă șansă — o oportunitate de a învăța o meserie, de a se recalifica sau de a-și construi un viitor mai sigur. În luna noiembrie 2025, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) organizează 90 de programe gratuite de formare profesională destinate peste 1.300 de persoane din întreaga țară. Participanții pot alege dintr-o gamă variată de specializări — de la ajutor de bucătar, frizer sau lucrător comercial, până la operator introducere date, contabilitate primară și competențe digitale. Aceste cursuri sunt recunoscute oficial și pot fi primul pas spre un loc de muncă stabil sau o carieră nouă. „Fiecare curs…
De Halloween, măștile sunt amuzante și inofensive — dar în lumea online, ele pot ascunde intenții periculoase. Direcția Națională de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează cetățenii asupra intensificării tentativelor de atacuri informatice în această perioadă, când infractorii cibernetici profită de curiozitate, distracție și campanii tematice pentru a păcăli utilizatorii. Atacatorii se ascund în spatele măștilor digitaleSpecialiștii DNSC atrag atenția că atacurile pot veni sub forma unor conturi false, mesaje prietenoase, link-uri „nevinovate” sau concursuri tematice transmise pe rețelele sociale. În realitate, aceste capcane pot duce la furtul de date personale, accesarea conturilor bancare sau compromiterea dispozitivelor. Cum te protejezi online –…
București, România – Compania forari-puturi.eu, lider național în execuția de foraje fântâni, puțuri de apă și studii hidrogeologice, își extinde activitatea la nivel național, oferind servicii rapide, sigure și eficiente în toate județele țării. Cu o experiență vastă în domeniu și o echipă de specialiști autorizați, compania asigură accesul la apă curată și durabilă atât pentru persoane fizice, cât și pentru firme și instituții publice. Indiferent dacă este vorba despre foraje fântâni București, foraje fântâni Alba Iulia, foraje fântâni Arad, foraje fântâni Argeș, foraje fântâni Bacău, foraje fântâni Oradea sau foraje fântâni Cluj-Napoca, echipa forari-puturi.eu oferă soluții adaptate fiecărui tip…
Sauna uscata este una dintre cele mai eficiente si placute metode de relaxare, detoxifiere si revitalizare a organismului. Iar inima oricarei saune uscate este incalzitorul – echipamentul care asigura temperatura perfecta si mentine atmosfera autentica a unei experiente finlandeze. Sauna uscata este una dintre cele mai eficiente si placute metode de relaxare, detoxifiere si revitalizare a organismului. Iar inima oricarei saune uscate este incalzitorul – echipamentul care asigura temperatura perfecta si mentine atmosfera autentica a unei experiente finlandeze. Ce este un incalzitor de sauna uscata? Incalzitorul de sauna uscata este un dispozitiv electric conceput pentru a ridica temperatura aerului din interiorul cabinei…
La Tribunalul Dâmbovița a avut loc conferința cu tema „Dinamica dreptului în contextul realităților economico-sociale din România”, eveniment dedicat perfecționării pregătirii profesionale a judecătorilor. La deschiderea conferinței a participat Marian Tănase, prefectul județului Dâmbovița, răspunzând invitației Octavian-Adrian Popescu, președintele Tribunalului Dâmbovița. În mesajul său, prefectul a subliniat importanța colaborării instituționale și a reafirmat angajamentul Instituției Prefectului de a sprijini dialogul constructiv și respectarea legalității: „Transparența, profesionalismul și responsabilitatea trebuie să fie valori comune care ne ghidează pe fiecare, indiferent de domeniul în care activăm.Vă asigur că Instituția Prefectului va rămâne un partener echilibrat, promotor al legalității, al stabilității instituționale și al dialogului constructiv între toate autoritățile…
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat suplimentarea cu 45 de milioane de lei a bugetului destinat Programului Rabla Auto 2025 – persoane fizice, pentru achiziția de autovehicule noi cu motoare termice și hibride. Măsura vine după ce fondurile alocate inițial acestei categorii s-au epuizat în doar 13 minute de la deschiderea sesiunii din 30 septembrie, semn al interesului ridicat al românilor pentru acest tip de mașini. Noua etapă de înscrieri va fi activă începând cu 6 noiembrie 2025, ora 10:00, până la data de 15 decembrie 2025, ora 23:59, sau până la epuizarea bugetului. Înscrierile se fac exclusiv online,…
Astăzi, 29 octombrie, marile confederații sindicale din România – Cartel ALFA, CNSLR-Frăția, CSDR și Meridian – vor organiza un protest de amploare în fața sediului Guvernului, la Palatul Victoria. Mitingul este programat să înceapă la ora 11:00 și se anunță a fi una dintre cele mai mari acțiuni sindicale ale anului. Protestul are loc în ziua în care Executivul discută, în Consiliul Național Tripartit, majorarea salariului minim brut pe țară pentru 2026, dar și un nou set de măsuri fiscale considerate de sindicaliști drept „austeritate mascată”. Dâmbovița, reprezentată la protest La București vor fi prezenți și reprezentanți ai sindicatelor din județul Dâmbovița, în special din învățământ, sănătate,…
Camerele de gardă au început să primească un număr tot mai mare de pacienți cu simptome respiratorii — tuse, febră, dureri în gât și stare generală alterată. Medicii spun că este doar începutul unei perioade severe, având în vedere faptul că intrăm în plin sezon al virozelor și al gripei. Vorbim de o circulație crescută – pentru virusurile care se transmit pe cale respiratorie, în primul rând cele gripale. Din păcate, situația poate fi imprevizibilă Recomandări pentru populație Pentru a reduce riscul de îmbolnăvire şi pentru a evita supraîncărcarea sistemului medical, autorităţile sanitare recomandă următoarele măsuri: Spălarea frecventă a mâinilor…
