Autor: ObservNews.ro
FIFA a anunțat detaliile oficiale ale tragerii la sorți a Cupei Mondiale 2026, eveniment programat vineri, 5 decembrie, la John F. Kennedy Center for the Performing Arts din Washington DC. Este prima ediție a turneului final care va include 48 de echipe, repartizate în 12 grupe a câte patru formații, competiția urmând să se desfășoare între 11 iunie și 19 iulie 2026, în SUA, Mexic și Canada. România, în cursă pentru calificare prin play-off Echipa națională a României va fi reprezentată la tragerea la sorți prin participarea în play-off-ul european, programat în martie 2026. Tricolorii mai pot obține calificarea dacă vor trece de Turcia pe 26 martie 2026, iar apoi de învingătoarea dintre Slovacia…
O brigadă de arbitri din România va oficia partida amicală dintre Anglia, campioana en-titre a ultimelor două Campionate Europene de fotbal feminin (Anglia 2022 și Elveția 2025), și China. Meciul este programat sâmbătă, 29 noiembrie, pe celebrul Stadion Wembley din Londra. La centru se va afla Alina Peșu, care va fi asistată la cele două linii de Daniela Constantinescu și Marilena Cătălina Nan. George Roman a fost desemnat în calitate de al patrulea oficial. În camera VAR, responsabilitatea revine Cristinei Trandafir, în timp ce arbitru AVAR va fi Marcel Bîrsan. Cele două naționale s-au întâlnit ultima dată în august 2023, în faza grupelor Cupei Mondiale din Australia și Noua Zeelandă, când Anglia s-a impus…
Sportivii de la CS Târgoviște au obținut rezultate excelente la ediția din acest an a Campionatului Național de Judo pentru Veterani, desfășurat weekendul trecut în Sala Sporturilor „Horia Demian” din Cluj-Napoca. Delegarea clubului a încheiat competiția cu trei medalii, dintre care una de aur, confirmând nivelul ridicat de pregătire al judokanilor dâmbovițeni. Cel mai bun rezultat a fost obținut de Ilie Torcică, antrenorul secției de judo a clubului, care a devenit campion național la categoria M7, -81 kg. Torcică s-a impus în toate meciurile disputate, demonstrând superioritate tehnică și experiență în fața adversarilor. Două alte clasări pe podium au fost reușite de:Cezar Sulugiu, medalie de argint la categoria…
Protestele din sistemul de educație continuă și astăzi, 28 noiembrie 2025, când reprezentanți ai personalului didactic și nedidactic pichetează din nou sediul Ministerului Educației. Acțiunea este organizată ca reacție la Legea nr. 141/2025 și la măsurile de austeritate adoptate recent de Guvern, despre care sindicaliștii afirmă că afectează funcționarea școlilor și condițiile de muncă ale profesorilor. Potrivit organizatorilor, sindicatele reclamă faptul că noile reglementări reduc finanțarea și limitează resursele disponibile pentru sistemul educațional, generând presiuni suplimentare asupra angajaților. Protestatarii solicită consultare reală, soluții sustenabile și finanțare adecvată, afirmând că personalul din educație „nu poate fi tratat ca o simplă problemă bugetară”. La manifestația de astăzi participă…
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat că a dispus trimiterea Corpului de Control la Hidroelectrica, în urma unor informații apărute în spațiul public referitoare la posibile contracte preferențiale. Potrivit acestuia, verificările au fost inițiate din oficiu, iar ministerul va analiza toate aspectele semnalate. „Am ZERO TOLERANȚĂ pentru privilegii pe banii românilor”, a declarat ministrul, subliniind că investigația vizează integral contractele considerate suspecte. Ivan a precizat că atât beneficiarii unor eventuale avantaje nejustificate, cât și persoanele care au semnat documentele vor răspunde conform legii — administrativ, civil sau penal, în funcție de concluziile controlului. Ministrul a transmis că Hidroelectrica este o companie…
La doi ani de la lansare, Sistemul de Garanție-Returnare (SGR) se conturează drept unul dintre cele mai importante proiecte naționale de economie circulară, cu rezultate notabile, dar și cu provocări care necesită soluții durabile. Evaluarea mecanismului a fost prezentată în cadrul conferinței „Return & Recycle Insights – 2 Years of DRS in Romania”, organizată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor în parteneriat cu Asociația Ecoteca, la Academia de Studii Economice din București. Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a subliniat importanța SGR în tranziția spre un model de consum responsabil:„Primii doi ani de implementare arată atât progrese importante, cât și provocări care trebuie…
Prognoza meteo anunță patru zile de ninsori abundente la altitudini mari, însoțite de intensificări ale vântului. Noul strat de zăpadă se va depune peste cel existent — care măsoară în prezent 92 cm la Vf. Omu — ceea ce crește considerabil riscul de avalanșă, în special pe văile de abrupt. Astăzi., 28 noiembrie, este Ziua Sfinxului, iar, ca în fiecare an, se așteaptă un număr mare de turiști pe Platoul Bucegi, deși NU SE RECOMANDĂ urcarea în aceste condiții. Indiferent de traseul ales pentru a ajunge la Sfinx, vă rugăm:să manifestați prudență maximă,să aveți echipament complet pentru sezonul de iarnă și să respectați sfaturile salvamontiștilor, care vor fi prezenți în zonă cu…
Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, continuă seria investițiilor dedicate infrastructurii educaționale din oraș. Acesta a anunțat că Grădinița cu Program Prelungit „Alexandrina Simionescu Ghica”, situată pe Calea Domnească, va beneficia de un amplu proiect de reabilitare. Lucrările vizează corpul vechi al grădiniței, iar valoarea totală a investiției depășește 7.000.000 lei, sumă asigurată integral din fonduri nerambursabile atrase de administrația locală. Proiectul va îmbunătăți semnificativ condițiile în care copiii învață și își desfășoară activitățile, contribuind la un mediu educațional modern și sigur. Acesta este încă un pas important în direcția dezvoltării sistemului de educație din Târgoviște, oraș care, în ultimii ani, a investit constant în școli,…
Noua Secție de Cardiologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, modernizată și complet dotată de Consiliul Județean Dâmbovița, demonstrează că investițiile în tehnologie de ultimă generație și în formarea medicilor se traduc direct în servicii mai bune pentru pacienți. Ieri, medicii cardiologi au primit vizita specialiștilor de la Abbott, care au susținut o sesiune dedicată tehnicii OCT – Optical Coherence Tomography, una dintre cele mai avansate tehnologii folosite în cardiologia intervențională. OCT permite vizualizarea detaliată a interiorului arterelor și ajută medicii să ia decizii precise și personalizate în timpul intervențiilor. Pentru pacienții dâmbovițeni, aceasta înseamnă proceduri mai sigure, diagnostic mai exact și o…
Luni, 1 Decembrie 2025, Târgoviștea va îmbrăca haine de sărbătoare pentru a marca Ziua Națională a României, iar autoritățile îi invită pe toți cetățenii județului Dâmbovița să participe la evenimentele organizate cu acest prilej. Prefectul județului, Marian Tănase, îi cheamă pe dâmbovițeni să fie parte din manifestările dedicate Zilei Naționale, subliniind importanța acestei date pentru istoria și identitatea românească. Programul evenimentelor – 1 Decembrie 2025, Târgoviște Ora 10:00 – Monumentul Eroilor, Piața TricoloruluiVa avea loc ceremonialul militar și religios dedicat Zilei Naționale. Manifestarea va include:Mesaje oficiale din partea autorităților;Depuneri de coroane în memoria eroilor neamului;Defilarea impresionantă a trupelor participante. Ora 10:00 –…
