Autor: ObservNews.ro
Guvernul României a anunțat noi măsuri de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, menite să reducă impactul facturilor mari la energie și gaze în 2026. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a precizat că:50 de lei pe lună vor fi acordați pentru plata facturii la energie electrică, pe tot parcursul anului. Suma va fi dedusă direct din factură, fără a mai fi nevoie de vouchere suplimentare. Un sprijin de 100 de lei pe lună va fi oferit pentru plata facturii la gaze naturale, timp de șase luni, în perioada sezonului rece (octombrie–martie). Mecanismul va folosi datele ANAF pentru a identifica beneficiarii eligibili și va…
Pe fondul nemulțumirilor legate de măsurile anunțate de Guvern, profesorii din mai multe județe și personalul medical iau în calcul declanșarea unor greve generale, care ar putea afecta examenele naționale și activitatea spitalelor. Profesorii iau în calcul proteste în perioada simulărilor, dar și în iunie, înainte de încheierea situației școlare. În aceste zile, sindicatele din educație centralizează datele la nivel național, urmând ca după 28 ianuarie să fie anunțată oficial data declanșării unei eventuale greve generale. În școli și licee au fost distribuite chestionare în care profesorii își exprimă acordul sau dezacordul față de grevă și aleg una dintre cele…
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a anunțat un pas important în realizarea Centurii orașelor Pucioasa și Fieni, unul dintre cele mai ample proiecte de infrastructură rutieră din județ. Proiectul a trecut de o etapă esențială, fiind obținut, pentru faza D.T.A.C., Avizul Consiliului Tehnico-Economic al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Următoarele etape vizează finalizarea proiectului tehnic, obținerea Autorizației de Construire și începerea efectivă a lucrărilor. Potrivit președintelui CJ Dâmbovița, acest obiectiv de investiții reprezintă primul drum cu patru benzi construit în județ, având o lungime de 12,68 kilometri, iar valoarea totală a proiectului se ridică la 686…
Municipiul Târgoviște a marcat Mica Unire printr-un eveniment solemn desfășurat în Piața Tricolorului, loc simbolic pentru identitatea și istoria națională. Cu acest prilej, primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a transmis un mesaj profund, subliniind importanța istorică a momentului din 1859, când alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Moldovei și Țării Românești a reprezentat mult mai mult decât o decizie politică. „A fost momentul culminant al epocii. A fost clipa când maturitatea a depășit slăbiciunile, iar înțelepciunea a învins discordiile. Să treci peste orgolii și interese personale pentru a atinge un deziderat național este un act extraordinar de…
Pefectul județului Dâmbovița, Marian Tănase, a participat la evenimentul organizat de Consiliul Județean al Elevilor Dâmbovița, dedicat prezentării raportului privind implementarea Statutului Elevului la nivel județean. Întâlnirea, găzduită de Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, a fost urmată de o dezbatere deschisă, în cadrul căreia elevii și-au exprimat punctele de vedere, au formulat propuneri și au identificat soluții concrete pentru îmbunătățirea mediului educațional. Dincolo de datele prezentate, evenimentul a fost despre elevi, vocea lor și nevoia de a fi ascultați. În contextul în care societatea românească se confruntă cu îngrijorare cu fenomene de agresivitate și violență în rândul tinerilor, dialogul sincer dintre…
Energia solară nu mai este o noutate doar în domeniul rezidențial sau industrial. Din contră, aceasta devine un element cheie și pentru fermele moderne din întreaga lume. Creșterea rapidă a capacității solare în diferite regiuni reflectă un trend global în care agricultura și energia regenerabilă se intersectează tot mai mult, iar fermierii care adoptă tehnologii solare obțin avantaje competitive majore. Un indicator al acestei tendințe este creșterea spectaculoasă a instalărilor solare la nivel continental. De exemplu, în Africa, continentul cu cele mai puternice resurse solare naturale, s‑a înregistrat cel mai rapid ritm de creștere a energiei solare din istorie: instalările de…
Un accident rutier s-a produs în ieri seară, 22 ianuarie, în afara localității Bumbuia, județul Dâmbovița. Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au fost sesizați imediat și s-au deplasat la fața locului pentru a stabili circumstanțele evenimentului. Din primele cercetări, s-a constatat că o femeie de 31 de ani, din comuna Gura Foii, în timp ce conducea un autoturism pe DC 112, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat în șanțul din partea stângă a drumului. Victima a fost rănită și a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili…
Salvamont Dâmbovița reamintește tuturor iubitorilor muntelui că siguranța personală trebuie să fie prioritară, mai ales în condiții meteorologice dificile în zona Bucegi. Chiar dacă viscolul nu este prezent, zăpada troienită și vizibilitatea redusă în unele zone pot face deplasarea dificilă și periculoasă. Recomandări pentru turiști Evitați deplasările pe trasee nemarcate sau izolate; Echipamentele trebuie adaptate pentru condiții de iarnă: haine groase, încălțăminte adecvată, surse de căldură, lanterne și provizii de hrană și apă; Ajustați viteza de mers la teren și la condițiile meteo; În caz de urgență, sunați imediat la 112 și comunicați poziția exactă pentru intervenția salvatorilor. Salvamont subliniază:…
Pompierii militari din cadrul ISU Dâmbovița au intervenit aseară în comuna Mănești, satul Mănești, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință. La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Gărzii de Intervenție Voinești, precum și o autospecială de stingere și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgoviște. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta într-o cameră de locuit, pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați. Din fericire, până în prezent nu au fost înregistrate victime. Incendiul a fost lichidat, iar pompierii au continuat lucrările pentru înlăturarea efectelor negative…
Vineri, 23 ianuarie: cer noros în sud și est, ninsori slabe în Moldova, ceață pe arii extinse, maxime între -3°C și 7°C, minime între -9°C și 4°C. Sâmbătă, 24 ianuarie: cer mai mult noros, ploi și ninsori locale, ceață persistentă în sud și centru, vânt cu rafale de 50–60 km/h în sud-vest, maxime între -2°C și 10°C, minime între -8°C și 6°C. Duminică, 25 ianuarie: cer noros, precipitații slabe și moderate în vest și sud, ceață în est și sud-est, maxime între 0°C și 11°C, minime între -4°C și 8°C. Recomandare: circulați cu prudență în zonele cu ceață și drumuri…
