Autor: ObservNews.ro

Cea de-a doua seară a Festivalului Peștera-Padina cu Direcția 5 și Holograf, publicul a fost în număr mare. A fost o seară specială deschisă de Direcția 5 care a avut în repertoriu piese pentru fiecare segment de publi, emoțiile și bucuria publicului au fost vizibile. Seara electrizantă a continuat cu Holograf, piesa „Undeva departe” a fost una dintre multe melodii fredonate cu mare entuziasm și de către public. Și președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan a fost la Festivalul Peștera-Padina. În perioada 12-14 august 2022, Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, a organizat Festivalul „Peștera –Padina”, în zona Telecabina Peștera…

Citește mai mult

O nouă provocare pentru pompierii dâmbovițeni, acționează pentru stingerea incendiilor de pădure din Franța, astfel 9 pompieri din cadrul SU Dâmbovița au fost mobilizați pentru a face parte din echipa constituită la nivel național, în scopul limitării extinderii incendiilor de pădure care se manifestă în Franța. Deși timpul de răspuns a fost unul scurt pompierii dâmbovițeni au răspuns prompt, și-au făcut bagajele rapid și s-au pus în mișcare cu o autospecială de stins incendii de pădure către Aeroportul Otopeni. De aici au plecat ieri, în jurul orei 22:00 cu un avion pus la dispoziție cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale. După…

Citește mai mult

Inspectorii de prevenire de la ISU Dâmbovița au desfășurat o activitate de informare preventivă în rândul participanților la festivalul „Pestera-Padina”, după ce au fost executate verificările privind respectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor de către organizatorii festivalului. În continuare, pompieri, polițiști, jandarmi și salvamontiști sunt pregătiți să acționeze pentru protecția și siguranța persoanelor care participă la acest eveniment. Respectați măsurile de prevenire oriunde vă aflați! Urmărește observnews.ro și pe Google News

Citește mai mult

Seară folclorică la Festivalul Peștera-Padina, vineri, 12 august, în prima seară a festivalului, folclorul a asigurat o atmosferă festivă, printr-un spectacol susținut de Orchestra Populară „Chindia”, dirijor Ionuț Dumitrescu, alături de Ileana Pavelescu, Florentina Mîinea, Loredana Dobrescu, Yuriy Tsiple și de îndrăgiții interpreți de folclor: Nineta Popa, Ionuț Dolănescu, Nicu Paleru și Simona Dinescu. În perioada 12-14 august 2022, Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, a organizat Festivalul „Peștera –Padina”, în zona Telecabina Peștera din Masivul Bucegi. Prin acest eveniment se urmărește promovarea potenţialului turistic din Masivul Bucegi, realizarea unor spectacole şi a unor momente culturale inedite,…

Citește mai mult

TRAFICUL RUTIER către Stațiunea Peștera-Padina, DACĂ MERGEȚI la Festivalul Peștera-Padina, se urcă pe partea stângă a lacului Bolboci și se coboară pe partea dreaptă a lacului Bolboci, aceste trasee sunt valabile începând de astăzi, 12 august și până luni, 15 august. Această măsură a fost luată pentru buna desfășurare a traficului, în contextul în care se anunță un număr mare de turiști în acest sfârșit de săptămână în zona montană dâmbovițeană Peștera-Padina unde are loc și Festivalul. Pentru a se putea stabili acest traseu, în ședința CJ Dâmbovița, care a avut loc vineri, 12 august, la primele ore ale dimineții,…

Citește mai mult

De „Sfânta Maria Mare” , muzeele sunt deschise , Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, anunţă că în perioada 13 – 15 august 2022, toate muzeele din Târgoviște, Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi şi Peştera Ialomiţei funcţionează după un program normal. Astfel, programul de vizitare al muzeelor deschise în perioada 13 – 15 august 2022, este următorul: – Ansamblul Monumental „Curtea Domnească” poate fi vizitat în intervalul orar 9:00 – 18:30; – Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie, Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul „Casa Romanţei”, Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni, Muzeul „Vasile Blendea”, Casa – Atelier „Gheorghe Petraşcu”, Expoziţia…

Citește mai mult

În doar câteva ore, începe Festivalul Peștera-Padina, în perioada 12-14 august 2022, Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, va organiza Festivalul „Peștera –Padina”, ce se va desfășura în zona Telecabina Peștera din Masivul Bucegi. Prin acest eveniment se urmărește promovarea potenţialului turistic din Masivul Bucegi, realizarea unor spectacole şi a unor momente culturale inedite, educarea participanţilor în protejarea mediului înconjurător şi practicarea mişcării în aer liber. Așadar, în perioada mai sus amintită, cu începere de la ora 18:00, vor avea loc următoarele spectacole: – în data de 12 august, folclorul va asigura o atmosferă festivă, printr-un spectacol…

Citește mai mult

Salvamont Dâmbovița face o serie de recomandări pentru prevenirea accidentelor montane, pentru că tot mai mulți turiști aleg ca zonă de recreere, traseele montane. În acest context, Salvamont Dâmboviţa recomandă turiștilor în primul rând să se informeze de prognoza meteo pentru următoarele 24 de ore şi să evite deplasarea pe timp nefavorabil. – Înainte de plecare în excursie, informaţi-vă despre itinerariul propus, gradul de dificultate al traseului, starea marcajului, accesibilitate, porţiuni periculoase. – Informaţi-vă la salvamontişti, cabanieri, pădurari, ciobani de stare traseului (poteci, podeţe, marcaje), a refugiilor şi a punctelor salvamont.- Calculaţi timpul necesar parcurgerii traseului in funcţie de pregătirea dumneavoastră.- Plecaţi pe…

Citește mai mult

La Târgoviște a avut loc sărbătoarea Sfântului Nifon,invitați de la centru au fost Ciolacu, Daea, Rafila și Romașcanu care au participat alături de mii de credincioși la Catedrala Mitropolitană din Târgovişte, la sărbătoarea Sfântului Nifon, sărbătorită în fiecare an pe data de 11 august. Credincioşi din tot județul, dar și din țară au participat la Târgovişte, la manifestările dedicate Sfântului Ierarh Nifon, patriarh al Constantinopolului şi mitropolit al Ţării Româneşti. Oamenii au sosit încă de la primele ore ale dimineţii la Catedrala Mitropolitană unde sunt depuse moaştele Sfântului Ierarh Nifon.Manifestările au început cu oficierea Sfintei Liturghii de mitropolitul Târgoviştei, Nifon,…

Citește mai mult

Ultimele pregătiri pentru Festivalul Peștera-Padina, 12-14 august este liber la distracție în Masivul Bucegi Ultimele pregătiri pentru Festivalul Peștera-Padina, 12-14 august este liber la distracție în Masivul Bucegi, reședintele CJ, Corneliu Ștefan îi invită pe dâmbovițeni și nu numai, evenimentul are loc în zona Telecabina Peștera. Consiliul Județean Dâmbovița face ultimele pregătiri în zona montană dâmbovițeană unde turiștii se vor putea bucura de o atmosferică extraordinară, de la peisajul mirif oferit de natură, aerul curat și ultimele amenajării în materie de peisagistică făcute de organizatori.De vineri, 12 august și până duminică, 14 august, Consiliul Județean Dâmbovița vă invită în zona…

Citește mai mult