Autor: ObservNews.ro
Rolul acestei proceduri este să reglementeze modalitățile de lucru, regulile de aplicat și responsabilitățile persoanelor implicate în managementul acestor situații. În gestionarea cazurilor de violență, pentru a asigura siguranța fizică și emoțională a elevilor, reprezentanții unităților de învățământ trebuie să sesizeze instituțiile abilitate, să colaboreze cu acestea și să aplice sancțiuni și măsuri de sprijin pentru autori, respectiv măsuri de sprijin pentru victimă/victime. Documentul, precum și modalitatea de a transmite sugestii de îmbunătățire sunt disponibile prin accesarea linkului din primul comentariu. Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS Urmărește observnews.ro și pe Google News
Marcel Ciolacu, președintele PSD se bazează pe sprijinul Băncii Mondiale pentru susţinerea proiectelor majore de investiţii şi pentru realizarea reformelor asumate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, a afirmat în cadrul întrevederii pe care a avut-o la Palatul Victoria cu Gallina A. Vincelette, director regional al instituţiei financiare internaţionale pentru ţările din Uniunea Europeană, şi cu Anna Akhalkatsi, manager de ţară pentru România şi Ungaria. „Dorim să avem în continuare susţinerea Băncii Mondiale pentru a avansa proiecte majore de investiţii, în special în domeniul infrastructurii”, a declarat Ciolacu, într-un comunicat al Guvernului. Şeful Executivului a adăugat că pentru România…
Specialiştii PMP oferă un caz concret din Uniunea Europeană, unde se vede clar că o politică corectă poate ajuta atât statul, mediul de afaceri şi populaţia. PMP solicită coaliţiei PSD-PNL să înveţe de alte guverne cum să respecte mediul de afaceri, sigurul sector care asigură locuri de muncă şi venituri la bugetul de stat. Ialomitianu Gheorghe, vicepreşedinte PMP şi fost ministru de Finanţe: „Autorităţile din Spania au anunţat că vor crea 5.000 de locuri de muncă, cu un salariu lunar de peste 2500 euro, pentru persoanele din afara ţării care doresc să îşi găsească un loc de muncă. Spre comparaţie,…
PNL spune că povestea Experimentului Pitești contribuie la cinstirea victimelor și a curajului celor care au luptat împotriva nedreptăților regimului impus de Moscova. De asemenea, recunoașterea acestei închisori drept monument istoric îi reconfirmă poziția ca simbol al luptei împotriva opresiunii comuniste în România și pentru apărarea libertăților individuale și a valorilor democratice. „Prin ordin al ministrului Culturii, clădirea fostei închisori este inclusă pe Lista Monumentelor Istorice și i se conferă regimul de monument istoric de grupă A. Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a declarat: ”Închisoarea de la Pitești este o amintire dureroasă, dar și o mărturie a forței spiritului uman de…
Spectacol extraordinar de Ziua orașului Găești, a fost mare sărbătoare,525 de ani de la prima atestare documentară
Trecerea la nivel cu calea ferată din satul Văcărești se modernizează
A 20-a ediție a Campionatului Mondial de natație se desfășoară în perioada 14-30 iulie 2023, în Japonia, la Fukuoka. Se va concura în șase discipline (înot, sărituri în apă, înot sincron, polo pe apă, înot în ape deschise și sărituri în apă de la mare înălțime/high diving), iar România va fi prezentă în concursurile de sărituri în apă, sărituri în apă de la mare înălțime și înot. Componența lotului României pentru competiția de la Fukuoka este următoarea: SĂRITURI ÎN APĂ Constantin Popovici (platformă 10 m și high diving), Cătălin Preda (high diving), Alexandru Avasiloae (trambulină 1 m și 3 m),…
Poliția Română, prin Direcția Siguranța Școlară, structura specializată în creșterea gradului de siguranță a elevilor și cadrelor didactice în unitățile de învățământ preuniversitar, a demarat Campania pentru prevenirea cyberbullyingului, de conștientizare a riscurilor, vulnerabilităților și consecințelor în ceea ce privește infracțiunea de violarea vieții private. Campania se desfășoară în perioada 1 iulie – 31 august 2023 și are ca scop creșterea gradului de conștientizare a riscurilor și consecințelor asociate fenomenului de cyberbullying și infracțiunii de violarea vieții private, care se manifestă în rândul copiilor, fiind demarată în contextul modificării și completării art. 226 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal,…
Agenția Națională pentru Sport duce mai departe inițiativa de a împrieteni copiii cu mișcarea și viața activă și sănătoasă, pentru a-i atrage către sport În perioada 1iulie – 6 august Agenția Națională pentru Sport desfășoară Proiectul ”HERCULES”, un program destinat atragerii copiilor către sport, care oferă elevilor cu vârste între 6 și 14 ani cursuri gratuite de inițiere în diferite discipline. Pentru această a IV-a ediție toate cele 42 de direcții județene pentru sport sunt implicate cu toate resursele pe care le dețin, în dorința de a deprinde copiii cu practicarea sportului. Elevii vor petrece activ câte o săptămână de…
Tragerea la sorți a programului Ligii 2 Casa Pariurilor se va desfășura astăzi, 20 iulie 2023, de la ora 12:00, la sediul FRF, în sala Ioan Chirilă. Programul de disputare a primei faze a competiţiei, adică a sezonului regular, se va face pe baza Tabelei Berger pentru 20 echipe, numărul corespunzător fiecărei echipe fiind stabilit prin tragere la sorți. Începând cu sezonul 2024/2025, Liga 2 Casa Pariurilor va trece la un sistem competițional cu 22 de echipe, față de 20, câte iau startul în prezent în competiție. Ca urmare a unei analize comparative cu alte țări, referitoare la ligile secunde,…
