Autor: ObservNews.ro
Polițiștii de la ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au fost prezenți în zona unităților de învățământ și în proximitatea acestora, fiind organizată o acțiune pentru prevenirea faptelor comise cu violență, a faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, a absenteismului școlar și a victimizării minorilor. În cadrul acțiunii, polițiștii au consiliat 89 de elevi și au verificat 11 societăți comerciale din zona adiacentă unităților de învățământ, aceștia fiind atenționați cu privire la modalitatea în care se realizează comercializarea produselor către minori. Astfel de activități vor fi organizate pe tot parcursul noului an școlar.…
La un pas de tragedie, după ce o mașina condusă de un șofer sub aburii alcoolului, a izbit în plin doi cai, la data de 20 septembrie a.c., în jurul orei 02:10, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producere unui accident rutier în localitatea Gheboieni. Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat de 63 de ani, din Târgoviște, în timp ce ar fi condus o autoutilitară, pe drumul național 72A, în localitatea Gheboieni, din direcția Voinești către Târgoviște, ar fi acroșat și accidentat două cabaline aflate pe partea carosabilă. În urma accidentului, o…
Siguranță pentru viață! O zi fără persoane decedate în accidente rutiere, miercuri, 20 septembrie, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au organizat o acțiune de informare și conștientizare a tuturor participanților la trafic. Activitățile derulate se înscriu în Proiectul ”Roadpol Safty Days”, desfășurat în perioada 16-22 septembrie a.c., fiind destinat conștientizării de către participanții la traficul rutier a riscurilor la care se expun dacă nu respectă normele rutiere. În acest sens, polițiștii dâmbovițeni au oferit recomandări persoanelor întâlnite în trafic și au subliniat cât de periculos este să conduci sub influența alcoolului sau substanţelor psihoactive, cu viteză…
Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 127 de locuri de muncă vacante, după cum urmează: Austria – 77 locuri de muncă pentru: șofer de autobuz/autocar, sudor TIG pentru construcție țevi, constructor țevi conform ISO, supraveghetor conducte industriale, sudor TIG/MAG pentru construcție și reparații rezervoare, mașinist, montator instalații, mecanic întreținere instalații, sudor autogen, montator țevi de termoficare pentru construcții, constructor panouri de control, tehnician electrician (instalator), supraveghetor construcții și reparații rezervoare, supraveghetor instalații electrice, supraveghetor instalații mecanice, montator hidraulic (Ermeto) – conducte cu diametru mic; Germania – 14 locuri de muncă pentru: muncitor în producţie, zidar,…
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a participat miercuri, 20 septembrie 2023, la ședința Asociației Crescătorilor de Taurine din România. Crescătoii vor avea la îndemână programul INVESTALIM, creditele subvenționate prin FGCR, iar MADR va veni cu forme de sprijin adaptate nevoilor sectorului, „Îmi doresc să facem performanță în zootehnie, dar o condiție esențială pentru a atinge acest obiectiv este să creștem efectivele de vaci de lapte în România. Veți avea la îndemână programul INVESTALIM, creditele subvenționate prin FGCR, iar MADR va veni cu forme de sprijin adaptate nevoilor sectorului, astfel încât sa creștem efectivele de vaci de lapte. Prin Planul Național Strategic,…
Premierul României a avut discuții consultative, la Palatul Victoria, cu reprezentanți ai mai multor organizații nonguvernamentale, în contextul noilor măsuri fiscal-bugetare avute în vedere de guvern și publicate ieri pe site-ul Ministerului Finanțelor, potrivit legislației privind transparența decizională. Principala temă de dialog a fost constituită de continuarea, în condiții optime, a parteneriatului dintre stat și societatea civilă în misiunea socială pe care o au, cu accent pe soluții în ceea ce privește sponsorizarea corectă și transparentă a asociațiilor și fundațiilor din partea entităților comerciale. Premierul Marcel Ciolacu a subliniat necesitatea reformelor în ceea ce privește buna administrare a banilor publici,…
În perioada 22 septembrie – 6 octombrie 2023, Biblioteca Județeană ”Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița vă invită să vizitați Expoziția de pictură – ”Armonia culorilor”, pictor Ioan Morar. Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 22 septembrie 2023, ora 13:00, la sediul Bibliotecii Județene Dâmbovița, Str. Stelea, Nr. 2, Hol- Etaj I Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS Urmărește observnews.ro și pe Google News
Odată cu deschiderea stagiunii teatrale 2023 – 2024, Teatrul Tony Bulandra Târgovişte dă startul Turneului „Argonautas”, în țară și în străinătate, dedicat memoriei îndrăgitului coregraf Hugo Wolff, care a realizat coregrafia spectacolului „Argonautus ” o coproducție româno-coreeană, poveste care vorbește despre chemarea depărtărilor, despre raportarea la ideea de străin, de război și de limbi diferite, ce își găsesc concilierea prin simpla interacțiune interumană, bazată pe limbajul nonverbal și paraverbal. În acest sens, în ceea ce privește scenografia acestei producții, s-a mers pe ideea de non-costum, de transparență care poate căpăta orice formă, poate îngloba oricâte lumini și umbre. Coproducția Argonautus…
Astăzi, se ridică cortina la Festivalul Național „Ion Dolănescu” 2023, ediția a IX-a, 21 septembrie 2023, la Casa de Cultură a Sindicatelor, începând cu ora 17:00. Pregătiți și plini de voie bună, finaliștii ediției de anul acesta, așteaptă cu nerăbdare întâlnirea cu publicul dâmbovițean. Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, alături de Fundaţia Culturală Ion Dolănescu, vă invită în zilele de 21 și 22 septembrie 2023 la un eveniment cultural de marcă, un regal al cântecului popular românesc: Festivalul – Concurs Naţional „Ion Dolănescu”. Festivalul are ca obiective cinstirea memoriei ilustrului artist Ion Dolănescu și descoperirea și…
A crea o baie funcțională și estetic atrăgătoare în spații reduse reprezintă un proiect crucial pentru fiecare membru al unei familii. Experții ne îndeamnă să alegem cu atenție materialele de finisare, instalațiile sanitare și mobilierul, astfel încât acestea să fie funcționale, confortabile și armonios combinate din punct de vedere estetic. Dar cum poți integra, de exemplu, una dintre cabinele de duș din oferta Rom Decor într-o baie cu dimensiuni fizice limitate? În acest caz, trebuie să alegi cu grijă instalațiile sanitare și mobilierul potrivit și să utilizezi tehnici de proiectare eficiente pentru a mări spațiul vizual. Cu respectarea sfaturilor specialiștilor,…
