Autor: ObservNews.ro

Amfiteatrul „George Enescu” al Liceului de Arte „Bălașa Doamna” a găzduit astăzi o întâlnire a elevilor claselor a XI-a cu echipa de management al proiectului Erasmus+, implementat în urma obținerii acreditării Erasmus VET, și cu elevii beneficiari de mobilități în anul al II-lea de implementare. Cei 14 elevi beneficiari ai acreditării VET în anul școlar 2022 – 2023 au povestit despre ce înseamnă o astfel de mobilitate, despre oportunitățile și provocările pe care acestea le implică, despre experiența lor. Coordonatorul proiectului a prezentat aspecte organizatorice referitoare la selecție. După aceste prezentări, au fost adresare întrebări referitoare la condițiile de eligibilitate,…

Citește mai mult

Într-o seară strălucitoare marcată de rafinament și muzică emoționantă, Festivalul Național de Romanțe „Crizantema de Aur” și-a desemnat câștigătorii în cadrul Galei Laureaților, ediția a 56-a, sub tema captivantă „Romanța este dor”. Scena prestigioasă a Cinematografului Independența a găzduit cea mai impresionantă interpretare și creație muzicală, recompensând artiștii și compozitorii excepționali din România. În secțiunea Creație, Trofeul Crizantema de Aur a fost cucerit de compozitoarea talentată Luminița Demianic. Alte distincții au mers către Horia Făgărășanu, care a obținut Premiul I, în timp ce Adrian Beldiman a fost recunoscut cu Premiul II, și Dumitru Juie cu Premiul III. De asemenea, au…

Citește mai mult

În perioada 19-21 octombrie 2023, s-a desfășurat cea de-a 56-a ediție a Festivalului „Crizantema de Aur” la Cinema Independența, un eveniment de prestigiu dedicat muzicii romantice. Această manifestare culturală anuală a reprezentat un moment special de celebrare și promovare a romantismului muzical și a interpretărilor sale captivante. Secțiunea de Interpretare a festivalului a fost cu adevărat impresionantă, oferind artiștilor talentați o platformă pentru a-și demonstra abilitățile excepționale în arta interpretării romantice. Iată câștigătorii acestei secțiuni: Trofeul Crizantema de Aur – Veronica Roșca: Veronica Roșca a fost recunoscută drept interpretul excepțional al acestei ediții, câștigând prestigiosul Trofeu Crizantema de Aur. Premiul…

Citește mai mult

A doua seară a Festivalului Naţional de Romanţe „Crizantema de Aur” a continuat cu a doua parte a concursului de interpretare, dar și cu concursul de creație, la care au participat zece creatori, cu romanţe în primă audiţie, acompaniați de Orchestra „Romanța”, dirijor Lucian Vlădescu, juriul fiind format din personalități artistice și compozitori desemnaţi de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Uniunea Muzicienilor din Moldova și de organizatorii festivalului. Concursurile au fost urmate de concertul „Seniori ai Romanței”, microrecitaluri și medalioane omagiale dedicate compozitorilor Ciprian Porumbescu, Ion Vasilescu, Nicolae Kirculescu și Sabin Păutza. TEMA EDIȚIEI A 56-a: „ROMANȚA ESTE DOR”…

Citește mai mult

Specialiști din Autoritatea Vamală Română au susținut sesiunea online de informare cu privire la implementarea NCTS faza 5, noul sistem de declarare în tranzit care va fi operațional începând cu data de 1 decembrie 2023. Întâlnirea a avut ca scop prezentarea caracteristicilor generale, a aspectelor de natură tehnică, precum și a noutăților și a avantajelor aplicației NCTS faza 5. Sesiunea a fost deschisă de conducerea Direcției Generale de Proceduri Vamale și în Domeniul Produselor Accizabile din cadrul AVR, care a evidențiat atât importanța și obligațiile asumate în cadrul acestui proiect cât și avantajele NCTS faza 5. La sesiune au participat aproximativ…

Citește mai mult

Accident rutier în orașul Găești, șoferul vinovat a fugit de la fața locului, la data de 19 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în Găești. Din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat că un biciclist, de 79 de ani, din localitate, în timp ce s-ar fi deplasat pe o bicicletă pe drumul național 72, din direcția Găești către Târgoviște, ar fi fost acroșat și accidentat de un autoturism care ar fi fost condus de un bărbat de 56 de ani, din Gheboieni. După producerea accidentului rutier, conducătorul auto…

Citește mai mult

Flăcările au mistuit o anexă anexă gospodarească în comuna Răscăieți, au intervenit pompierii de la Garda Vișina cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, iar Detașamentul Găești cu o autospecială de singere. La sosirea echipajelor de intervenție acestea au constatat faptul că incendiul se manifestă generalizat la anexa gospodărească. S-a acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului.Din fericire, nu au fost identificate victime. Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS Urmărește observnews.ro și pe Google News

Citește mai mult

Un stingător de incendiu este un echipament vital pentru siguranța locuinței, iată câteva motive pentru care este important să ai un stingător în locuință: 1. Un stingător de incendiu poate stinge un incendiu în faza sa incipientă, prevenindu-i astfel extinderea. Acest lucru este crucial pentru a evita pagube materiale și pentru a proteja viețile. 2. În cazul unui incendiu, timpul este critic. Un stingător te ajută să acționezi imediat. 3.Incendiile pot cauza daune materiale semnificative. Un stingător poate limita pagubele și poate proteja obiectele de valoare din locuință. 4. Deținerea unui stingător de incendiu și cunoașterea modului de utilizare te…

Citește mai mult

Un grup de prieteni potrivit, un limbaj și un comportament adecvate la școală, dar și în societate – sunt doar trei dintre aspectele aduse în discuție de jandarmii dâmbovițeni și reprezentanții Penitenciarului Găești pe timpul unei acțiuni informativ-preventive ce a avut loc la Liceul Teoretic “Ion Heliade Rădulescu” din municipiul Târgoviște. Jandarmii și ofițerii de poliție penitenciară le-au vorbit elevilor despre riscurile la care s-ar putea expune în cazul consumului sau traficului de substanțe interzise, dar și despre faptul că apartenența la un anturaj nepotrivit poate duce la comiterea de infracțiuni grave sau foarte grave. Totodată, la această activitate au…

Citește mai mult

Ziua Mondială a Osteoporozei, marcată în data de 20 octombrie în fiecare an, este dedicată conștientizării la nivel mondial a necesității prevenirii, diagnosticului și tratamentului osteoporozei și ale altor boli ale oaselor, înrudite cu osteoporoza. Prin sloganul utilizat anul acesta „Pentru oase mai puternice” se subliniază importanța pașilor de urmat pentru un viitor fără fracturi. Se estimează că la nivel mondial, una din trei femei și unul din cinci bărbați cu vârsta de 50 de ani și peste vor suferi o fractură osteoporotică. La nivel mondial, osteoporoza cauzează peste 8,9 milioane de fracturi anual, ceea ce înseamnă o fractură din…

Citește mai mult