Autor: ObservNews.ro
Toate aspectele legate de Legea pensiilor, inclusiv cele privitoare la sursele de finanțare, au fost clarificate în ședința Coaliției. Prin urmare, Legea intră în line dreaptă în Parlament, fiind susținută de întreaga Coaliție. „Am decis ca, împreună cu domnul președinte Ciucă, să depunem cât mai repede un proiect pentru combaterea evaziunii fiscale și creșterea încasărilor la buget. Îi asigur pe pensionari că ne vom ține de cuvânt! Pensiile vor fi indexate, iar inechitățile eliminate prin recalculare! De asemenea, începem construcția bugetului pentru anul viitor, urmând ca în următoarele zile să ne întâlnim cu miniștrii Educației și Sănătății pentru a clarifica…
O veste foarte bună: au fost acordate primele garanții de stat pentru credite aprobate în cadrul programului guvernamental Family Start. Student Invest, respectiv Family Start reprezintă un real sprijin financiar pentru studenți sau familii prin acordarea de împrumuturi de maxim 75.000 lei, respectiv maxim 150.000 lei, cu garanții, dobânzi și comisioane aferente creditelor, subvenționate de stat. Extrem de important: după modificările aduse legii, creditele cu garanția statului și dobândă plătită de stat sunt mai accesibile. Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS Urmărește observnews.ro și pe Google News
A fost publicat ghidul pentru finanțarea de noi proiecte în cadrul apelului „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată și tranziția la o economie circulară” Alocarea este de peste 1 miliard de euro pentru finanțarea proiectelor de apă și apă uzată În principal, vor fi finanțate: construirea, reabilitarea și extinderea sistemelor de apă potabilă, a rețelelor de canalizare și a stațiilor de epurare a apelor uzate, modernizarea rețelei naționale a calității apei, măsuri pentru reducerea consumului de energie și a emisiilor de gaze de seră Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS Urmărește observnews.ro și pe Google News
România care inovează, a ajuns în capitala Europei, prin intermediul expoziției pe care eurodeputatul Victor Negrescu a organizat-o , timp de o săptămână, în Parlamentul European, în parteneriat cu Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București Prin INNOVATIVE ROMANIA se transmite un mesaj ferm și clar că țara noastră poate să fie în avangarda inovației europene prin universități de top, tinerii săi cercetători și proiectele finanțate cu bani europeni. „Evenimentul ne permite să arătăm că România are talente dar și că poate să iasă în evidență prin lucruri pozitive și capacitatea de inovare. Viitorul arată bine dacă vom știi…
PNL spune că în urma discuțiilor avute de către președintele CNAS cu liderii sindicali, a fost asigurat că angajații caselor de asigurări de sănătate vor începe efectuarea plăților pentru spitale, servicii medicale și medicamente. Practic, se deblochează criza din sănătate. „Ca urmare a eforturilor depuse de colegii mei liberali, care au reușit să impună adoptarea proiectului de lege care răspunde solicitărilor angajaților CNAS. Le mulțumesc pentru susținere colegilor liberali și în mod special președintelui #PNL, Nicolae Ionel Ciucă, care au înțeles cât de important este să deblocăm criza din sănătate. Fac mențiunea că adoptarea proiectului nu pune presiune pe bugetul…
PSD a anunțat că Guvernul va aloca suma de 1.407.473 de lei pentru implementarea programelor destinate reducerii violenței în mediul școlar în cel puțin 250 de instituții de învățământ. Activităţile care pot fi derulate în şcolile ce se vor înscrie în program până pe 30 noiembrie sunt: vizite tematice, grupuri de sprijin pentru elevi, campanii de conştientizare, concursuri tematice, întâlniri cu reprezentanţi ai Poliţiei şi Jandarmeriei, activităţi de formare a personalului şcolilor, activităţi de dezvoltare a coeziunii colectivelor şcolare etc. ” Programul de prevenire a violenței și a infracțiunilor în mediul școlar se va desfășura pe parcursul anului școlar 2023-2024,…
Cheltuielile făcute cu investițiile pe programele Anghel Saligny și CNI vor fi decontate până la ultimul bănuț.La Summit-ul Autorităților Publice Locale din România, premierul Marcel Ciolacu a explicat primarilor cauza reducerilor cheltuielilor, asigurându-i că nu va confisca nimeni niciun ban din conturile administrației locale. A avertizat că un efort trebuie să vină și din partea autorităților publice locale, că sunt necesare reforme atât la nivel central, cât și la nivel local. Premierul Marcel Ciolacu a mai dat asigurări ferme administrațiilor locale că toate cheltuielile făcute cu investițiile pe programele Anghel Saligny și CNI vor fi decontate până la ultimul bănuț…
ANAF a publicat Ghidul privind modalitatea de aplicare a facilităților fiscale, acordate persoanelor fizice care desfășoară activități de creare de programe pentru calculator, începând cu veniturile aferente lunii noiembrie 2023, pe portalul instituției, www.anaf.ro, la rubrica Asistență contribuabili/Servicii oferite contribuabililor/Ghiduri curente și alte materiale informative. În materialul realizat de specialiștii ANAF sunt prezentate informații utile referitoare la modalitatea de calcul privind determinarea impozitului pe veniturile din salarii și asimilate salariilor pentru persoanele fizice care desfășoară activități de creare de programe pentru calculator și beneficiază de facilități fiscale sau modalitatea de calcul al impozitului pe venit și al contribuțiilor sociale obligatorii…
În baza de date a AJOFM Dâmbovița sunt înregistrate astăzi, 699 de locuri de muncă vacante, dintre care, cele mai numeroase sunt pentru persoanele calificate în diferite meserii respectiv 456, după cum urmează: confecționer articole textile, agent dezinsecție și deratizare, agent poștal, brutar, lucrător comercial, îngrijitor clădiri, manipulant mărfuri, conducător autospecială, montator subansamble, croitor, bucătar, lucrător utilaje pentru salubritate, bucătar, agent securitate, îngrijitor spații verzi, oficiant poștă, șofer autoturisme și camionete, tâmplar universal, ambalator manual, asistent medical generalist, electrician întreținere – reparații, vânzător, cofetar, instalator instalații tehnico – sanitare, mașinist la mașini pentru terasamente, confecționer – montator produse din lemn,…
Vești bune pentru locuitorii comunei Văcărești, primarul Romică Stoica a mers zilele trecute la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și a semnat contractul de finanțare prin programul național „Anghel Saligny” pentru apă și canalizare. Proiectul cuprinde: canalizare în satul Bungetu și racordarea tuturor gospodăriilor la sistemul de canalizare. Valoarea proiectului este aproximativ 10.000. 000 lei. În curând, vestea cea mare pentru locuitorii din satele Văcărești și Brăteștii de Jos cu privire la proiectul pentru apă și canal. ” Vreau să le mulțumesc tuturor celor implicați în acest proiect, în special domnului președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Stefan, precum…
