Breaking NEWS
Autor: ObservNews.ro
Astăzi, 12 februarie 2024, în calendarul ortodox, este celebrat Sfântul Meletie. Sfântul Meletie este considerat a fi ocrotitorul persoanelor cu deficiențe de auz deoarece el a fost nevoit să vorbească prin semne despre Sfânta Treime. El și-a mărturisit credința de la Niceea, în biserica din Antiohia deoarece un arhidiacon, adeptul arianismului, i-a astupat gura cu mâna. El nu s-a lăsat păgubaș, intimidat de acest fapt și a făcut semne pentru a se face înțeles. Spre exemplu, a arătat trei degete pentru fiecare dintre cele trei Persoane, în timp ce își închipuia cele trei Persoane, iar apoi, împreunându-le, a arătat un…
S-a marcat trecerea în Anul Dragonului de pământ, prima zodie din zodiacul chinezesc, la Căminul Cultural Potlogi. Invitat de onoare, a fost Darina Brutaru, care a studiat limba și civilizația chineză la Institutul Confucius din București și a vizitat China într-o călătorie de cercetare. Astfel, copiii din Potlogi au aflat despre obiceiurile de anul nou. Copii au aflat despre legenda celor 12 animale care fac parte din zodiacul chinezesc, despre cultivarea orezului, despre câteva elemente tradiționale: pălăriile de bambus, evantaiele, măștile și dansul leului-dragon care se dansează cu ocazia Anului Nou. Copii și-au ales haine din cele puse la dispoziția…
La sfârșitul săptămânii trecute a avut loc cea de-a III-a ediție a Concursului „Pasiunea mea, pianul”, organizat de Liceul de Arte „Bălașa Doamna”, coordonator prof. Ibadof Iustina. Concursul a fost dedicat elevilor care studiază pianul din pasiune S-a desfășurat pe două secțiuni: Pian complementar și Hobby. S-a bucurat de un număr mare de concurenți, care au reprezentat cu mândrie 10 instituții de învățământ din județ: Școala Populară de Arte „Octav Enigărescu”, CN ,,Constantin Carabella”, CN ,,Ienachiță Văcărescu”, Școala Gimnazială „Vasile Cârlova”, Școala Gimnazială ,,Coresi”, Școala Gimnazială „I.Al. Brătescu-Voinești”, Școala Gimnazială Valea Voievozilor, Școala Gimnazială Comișani, Școala Gimnazială Drăgăiești-Pământeni, Școala Gimnazială…
România va fi reprezentată la Campionatul Mondial de tenis de masă seniori, echipe, care va avea loc în Busan, Coreea de Sud, în perioada 16-25 februarie. 40 de naționale, la feminin și masculin, se vor lupta pentru titlul suprem al competiției și pentru medaliile mondiale. De asemenea, Campionatul Mondial este criteriu de calificare pentru Jocurile Olimpice, iar primele opt echipe vor avea asigurată calificarea directă la Paris 2024. Având în vedere valoarea sportivelor tricolore, precum și evoluțiile de la ultimele ediții – locul V în 2018 (Halmstad, Suedia) și 2014 (Tokyo, Japonia) – avem încredere deplină în șansa lor de…
Naționala tricoloră s-a impus sâmbătă la București în fața Belgiei, cu 33-18, în grupa B a Rugby Europe Championship, unde a debutat tot cu o victorie, după ce a învins Polonia cu 20-8. Următorul meci al României este cu Portugalia, pe 17 februarie, tot pe teren propriu. ”Stejarii” conduc detaşat în Grupa B, cu 9 puncte, urmaţi de Belgia, 4 puncte, Portugalia, 1 puncte, Polonia, 0 puncte. Felicitări și mult succes jucătorilor noștri! Hai, România! Foto: Rugby România Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS Urmărește observnews.ro și pe Google News
Într-un meci plin de determinare, echipa de volei CSM Târgoviște a obținut victoria împotriva celor de la FC Argeș, echipă care deși ocupă penultimul loc în clasamentul Campionatului Național de Volei Feminin, poate crea probleme, iar asta s-a văzut și acest joc. Chiar dacă CSM Târgoviște a trecut printr-o perioadă dificilă, cu probleme de sănătate care le-au afectat pe majoritatea fetelor, ele au reușit să se ridice și vor demonstra în continuare ca sunt niște luptătoare. De la începutul meciului, ambele echipe au arătat o determinare de neclintit și o concentrare foarte bună. Însă cu o tactică bine pusă la…
Eurodeputatul Corina Crețu anunță că Comisia Europeană a aprobat două scheme de ajutor de stat notificate de România, destinate fermierilor. Astfel, prima schemă de 241 de milioane de euro în granturi directe vor merge către producătorii de cereale de iarnă și rapiță, care întâmpina dificultăți cu lichiditățile financiare. Cea de-a două schemă este de 56 de milioane de euro, tot în granturi directe și este destinată sectorului porcinelor și păsărilor de curte, care se confruntă cu probleme financiare pe fondul războiului din Ucraina. ” Decizia vine în urma solicitării Guvernului României și dezbaterii prioritare din această săptămână din Parlamentul European,…
PNL susține că în România se vor construi centre de stocare a energiei regenerabile în baterii, printr-un proiect de finanțare lansat de Ministerul Energiei. Proiectul are o alocare de aproape 80 milioane euro și urmărește punerea în funcțiune, până în iunie 2026, a unei capacități de stocare de minim 240 MW. Un alt apel de proiecte lansat de ministerul condus de liberalul Sebastian Burduja este construcția de centre de producție, asamblare și reciclare a bateriilor, dar și a panourilor fotovoltaice. Pentru acest program au fost alocați, tot din PNRR, aproape 200 milioane euro. „Prin astfel de proiecte, facem pași serioși…
Într-o lume din ce în ce mai conștientă de importanța unui zâmbet frumos, implanturile dentare au devenit o soluție din ce în ce mai populară pentru înlocuirea dinților lipsă. Dar câte tipuri de implanturi dentare există? Aflați răspunsul în acest articol! Implanturile dentare reprezintă o soluție durabilă și eficientă pentru înlocuirea dinților lipsă. Pe lângă aspectul estetic îmbunătățit, implanturile dentare oferă și o serie de alte beneficii importante: Funcționalitate îmbunătățită: Implanturile dentare oferă o stabilitate și o funcționalitate mai mare decât protezele dentare tradiționale. Acestea se integrează în oasele maxilare, asigurând o ancorare solidă a dinților artificiali. Conservarea sănătății dentare:…
INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A., cu sediul în Craiova, str. Tufănele, nr. 1, jud. Dolj, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J16/1210/1993, având CUI RO 4175676, organizează în data de 14.02.2024, ora 13, la adresa din Craiova, str. Tufănele nr. 1, jud. Dolj, licitație competitivă deschisă, pentru vânzarea participației de 99,9998% din capitalul social, deținută de INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. la COMPLEX HOTELIER DÂMBOVIȚA S.A., respectiv 1.754.221 acțiuni. Vânzarea se face pentru participația în întregime, respectiv pentru toate acțiunile deținute de Infinity Capital Investments S.A. în capitalul social al Complex Hotelier Dâmbovița S.A., nu în mod individual sau fracționat. La ședința…
