Autor: ObservNews.ro

La data de 18 aprilie a.c., în jurul orei 03:50, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au oprit pentru control, pe drumul județean 711 D, în satul Poiana, un autoturism condus de un tânăr de 17 ani, din municipiul București. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul nu deține permis de conducere, că autoturismul condus nu figurează ca fiind înmatriculat în circulație, iar numărul de circulație provizoriu este expirat și nu a fost atribuit autoturismului condus de tânăr. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea…

Citește mai mult

În urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Târgoviște, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, la data de 17 aprilie a.c., trei tineri, în vârstă 18 și 19 ani, au fost reținuți pe bază de ordonanță pentru 24 de ore. Cei trei sunt cercetați în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunilor de distrugere, amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice și complicitate la infracțiunile de distrugere, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice. Din investigațiile efectuate de către polițiști, sub coordonarea procurorului de caz, s-a stabilit că, noaptea…

Citește mai mult

În perioada 11-17 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară Dâmbovița au desfășurat 44 de activități informativ-preventive la 7 unități de învățământ din localitățile Târgoviște, Voinești și Moreni. Activitățile desfășurate au vizat în principal prevenirea faptelor de port fără drept de obiecte periculoase, a celor de violență sau consumului de substanțe interzise, prevenirea absenteismului școlar, delincvenței juvenile, agresiunilor sexuale și a faptelor de furt. Obiectivul vizat prin desfășurarea activităților cu caracter preventiv, a fost reprezentat de evitarea implicării elevilor în conflicte care pot degenera și conștientizarea regimului juridic al răspunderii penale aplicabile minorului. Polițiștii le-au recomandat elevilor să adopte…

Citește mai mult

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia a publicat, joi, 18 aprilie 2024, Planul de Dezvoltare Regională 2021-2027, varianta aprobată în şedinţa Consiliului pentru Dezvoltare Regională din luna martie. Planul de Dezvoltare Regională (PDR) Sud-Muntenia 2021-2027 reprezintă principalul document strategic al dezvoltării regiunii Sud – Muntenia. ADR Sud-Muntenia își propune să continue și să actualizeze direcțiile de dezvoltare formulate atât de documentele strategice de la nivel național (Planul Național de Dezvoltare 2014-2020), cât și de cele de la nivel regional (Planul de Dezvoltare Regională 2014-2020 și Strategia Regională de Specializare Inteligentă 2015-2020). Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS Urmărește observnews.ro și pe Google News

Citește mai mult

În orașul Răcari va avea loc procesiunea cu Icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, luni, 22 aprilie 2024. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este ocrotitorul parohiei Răcari, procesiunea începe luni, ora 16:00, pornind de la Biserica Parohiei Răcari I, de pe strada Ana Ipătescu și îndreptându-ne pe strada Iorgu Dumitrescu. Va avea loc procesiunea cu Icoana Hramului pentru a-i aduce cinstire și cântări celui care s-a nevoit vitejește pentru credință, ca un nematerialnic și fără de trup. Icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, a sosit în Biserica Parohiei Răcari I din Sfântul Munte Athos, fiind pictată de călugării athoniți de la Mănăstirea Vatopedi.…

Citește mai mult

Jandarmii dâmbovițeni și cei din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Ploiești vor asigura măsurile de ordine publică, sâmbătă, 20 aprilie a.c., începând cu ora 11:00, pe stadionul „Eugen Popescu” din Municipiul Târgoviște la partida de fotbal din play-out-ul Ligii a 2-a, dintre echipele AFC Chindia Târgoviște şi CSA Steaua. Spectatorii vor putea intra în arena sportivă (Tribuna 1 și Tribuna 2) începând cu ora 09:00, pe baza biletelor puse la dispoziție de către clubul organizator, AFC Chindia Târgoviște. Accesul în stadion, urmărirea măsurilor de securitate, îndrumarea și supravegherea persoanelor, în interiorul arenei sportive, potrivit legii, se realizează de către agenții…

Citește mai mult

Un eveniment deosebit a fost organizat la Biblioteca Universității, de către cadrele didactice ale Facultății de Științe Umaniste. Conferențiarul universitar doctor Claudiu-Ion Neagoe și Cătălin Drăghici au lansat o lucrare inedită în peisajul editorial din domeniu cu titlul: „Mercenari de origine balcanică în slujba domnilor fanarioți: arnăuții”. Felicitări autorilor pentru lucrare și pentru modul în care au ales să facă aceasta lansare! Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS Urmărește observnews.ro și pe Google News

Citește mai mult

Sabrerul român Vlad Covaliu (18 ani) a cucerit medalia de aur la juniori în cadrul Campionatului Mondial de la Riad (Arabia Saudită), după o finală plină de suspans, pe care a câștigat-o la limită, cu scorul 15-14. Vlad Covaliu a luptat împotriva sportivului rus Pavel Graudyn, care a concurat sub steag neutru. Este prima medalie a României la Riad, pentru care îl felicităm atât pe Vlad, cât și pe antrenorii săi! Felicitări și Federației Române de Scrimă! Echipa masculină de sabie a României, formată din Vlad Covaliu, Radu Nițu, Mihnea Enache și Casian Cîdu, deține bronzul mondial de anul trecut.…

Citește mai mult

Nu ratați meciul Chindia Târgovişte – CSA Steaua Bucureşti, etapa 4, Play-Out, sâmbătă, 20 aprilie, ora 11:00, stadion Eugen Popescu, Târgoviște. Prețuri bilete: Tribuna 1 Central ( Sectoarele D, E, C ) – 20 RON Tribuna 1 Periferic ( Sectoarele A,G, F, B) – 15 RON Tribuna 2 – 10 RON Parking – 10 RON Copiii sub 14 ani au Acces Gratuit, în baza unui bilet valabil cu valoare 0 și doar însoțiți de un adult (plătitor de bilet). Biletele se pot achiziționa online sau de la casele de bilete ale stadionului. Vineri, 19 aprilie 10.00‑18.00 Sâmbăta, 20 aprilie 9.00‑12.00…

Citește mai mult

În perioada 19-21 aprilie 2024, Clubul Sportiv Școlar Târgoviște, organizează Turneul Final B al Campionatului Național de baschet U14 masculin. Vor participa opt echipe care au fost împărțite în două grupe: Grupa 1B CSS Tulcea CS Axiopolis Cernavoda CSM Petrolul Ploiești CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea Grupa 2B CSS Târgoviște ACS Cuza Pirates Braila FC Arges Pitești CS BBB Raptors Berceni Jocurile din grupe se vor desfășura după următorul program: GRUPA 1B – SALA DE SPORT A ȘCOLII GIMNAZIALE MATEI BASARAB VINERI, 19.04.2024 ORA 9.00 CS AXIOPOLIS CERNAVODĂ – CSM PETROLUL PLOIEȘTI ORA 11.00 CSS TULCEA – CS VÂLCEA 1924…

Citește mai mult