Autor: ObservNews.ro

cde sânge se va desfășura la sediul Inspectoratului Județean de Jandarmi Dâmbovița, iar accesul persoanelor din exterior nu este permis. Jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița, s-au alăturat din nou campaniei umanitare de donare de sânge. Luni, 29 aprilie și marți, 30 aprilie, sunt așteptate la donare persoanele care au cel puțin o donare în anul 2023(donatori fidelizați) și pe cele programate prin aplicația BlooDoChallenge. Vor fi temporar amânate persoanele care nu au mai donat sânge niciodată sau au donat ocazional. Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS Urmărește observnews.ro și pe Google News

Citește mai mult

Data de 28 aprilie marchează „Ziua mondială a Securității și Sănătății la locul de Muncă”, eveniment care aduce în prim-planul opiniei publice importanța deosebită a activității de prevenire a accidentelor si bolilor profesionale. Cu acest prilej, ITM Dâmbovița a organizat, o întâlnire cu serviciile interne și externe de prevenire si protectie abilitate și cu reprezentanții mai multor societăți, propunând o dezbatere pe o temă actuală – „Securitatea și Sănătatea în muncă în era digitală, sub egida Agenției Europene pentru Securitate și Sănătate În Muncă”. Discuțiile și prezentările au urmărit creșterea gradului de sensibilizare, cu privire la impactul noilor tehnologii digitale…

Citește mai mult

Tradiția se păstrează cu sfințenie la Școala Valea Voievozilor, copiii susținuți de cadrele didactice și părinți au organizat tradiționalul Târg de Paște. Ca de fiecare dată, edilul Emanuel Spătaru a răspuns prezent la eveniment. Târgul are scop caritabil, toți banii strânși merg ca de obicei către secții ale Spitalului Județean de Urgență Târgoviște. „Copiii Școlii Valea Voievozilor, au muncit pentru a ține Târgul de Paște.Sunt mândru de acești copii, de aceea sunt alături de ei,  de fiecare dată! Le-am spus la școală, o să spun și aici: Răzvadul are copii frumoși, harnici și isteți, iar eu le voi fi alături…

Citește mai mult

Ieri, în jurul orei 11:52, pompierii au fost solicitați să intervină la un incendiu produs în satul Plopu. Detașamentul de Pompieri Titu a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, iar Garda de Intervenție Potlogi a intervenit cu o autospecială de stingere. La fața locului s-a constatat că incendiul se manifesta atât la nivelul acoperișului, cât și în interiorul unui garaj, pe o suprafață de aproximativ 30 mp. În continuare s-a acţionat pentru localizarea și lichidarea incendiului. În urma incendiului nu au fost înregistrate victime. carfind.ro este un website de anuturi auto Mai multe…

Citește mai mult

Ieri de dimineață, 25 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale, în localitatea Priseaca. Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 78 de ani, din localitatea Olteni, în timp ce ar fi condus un autoturism, la intersecția străzii Teilor cu drumul național 72 A, în localitatea Priseaca, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, din comuna Pucheni. Din fericire, șoferii au scăpat teferi. De asemenea, șoferul de 78 de ani a fost…

Citește mai mult

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmbovița a organizat și desfăşurat ieri, 25 aprilie, un exerciţiu de cooperare cu forţe şi mijloace în teren pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă generată de un incendiu produs la un operator economic de pe  raza județului Dâmbovița.  Situația tactică generală a inclus declanșarea unui incendiu din cauza unei defecțiuni electrice la un echipament din hala de producție. În cadrul acestui exercițiu s-au urmărit antrenarea în conducerea și coordonarea forțelor de intervenție în situația declanşării unui incendiu, precum și functionarea fluxului informațional-decizional. Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS Urmărește observnews.ro și pe Google News

Citește mai mult

Ieri, pe platoul Detașamentului de Pompieri Târgoviște, pompierii au legat noi prieteni cu elevi ai Școlii ” Radu cel Mare” din Târgoviște. Pompierii le-au explicat copiilor cum trebuie să acționăm acum pentru a proteja mediul înconjurător și a preveni consecințele negative pentru sănătatea noastră și a planetei oferindu-le exemple din activitatea de intervenție, ca rezultat al efectelor resimțite din pricina secetei, inundațiilor și acțiunii intenționate a oamenilor. Entuziasmați, au urcat în nacela autoscării și au probat “pe viu” câteva accesorii și căștile roșii ale pompierilor. Nu au plecat însă fără să imortalizeze momentul întâlnirii cu noi și au promis că…

Citește mai mult

Alertă InfoCons  face referire la  o trotinetă pentru copil cu trei roți, un coș și emițătoare de sunet și lumină. Jucaria este realizată din elemente metalice și plastic  de culoare bleumarin. Există imagini cu Spiderman pe unele părți ale jucăriei. Produsul prezintă un risc de rănire din cauza: – muchiilor ascuțite pe anumite piese din plastic, de ex. coș, – dimensiunea necorespunzătoare a mânerelor (mai puțin de 40 mm), – lipsa manualului de utilizare și a informațiilor despre dacă jucăria trebuie asamblată de un adult sau cel puțin sub supravegherea unui adult. Produsul nu este conform cu Directiva Jucării și…

Citește mai mult

Ieri, 25.04.2024, Filiala pentru Copii a Bibliotecii Județene ”I. H. Rădulescu” Dâmbovița a primit vizita elevilor de la Școala Gimnazială Mănești – structura Drăgăești – Pământeni Dâmbovița Cei mici au petrecut ore bune ”în căsuța poveștilor”. Astfel de experiențe le oferă micuților, noi perspective asupra vieții și îi pot ajuta să își transforme visurile în realitate. Viitorul copiilor noștri și al nostru, ca popor, îl reprezintă cultura, iar una dintre părțile de bază ale acesteia este reprezentată de cărți. Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS Urmărește observnews.ro și pe Google News

Citește mai mult

În fiecare an, pe data de 29 aprilie, este celebrată „Ziua Internațională a Dansului”, un eveniment important pentru orice iubitor al artei coregrafice. În Târgoviște, sărbătorirea acestei zile se află la cea de-a IV-a ediție și va avea loc astăzi, 26 aprilie, la ora 14:30, în Amfiteatrul Mic „Ciprian Porumbescu”, al Liceului de Arte „Bălașa Doamna”. La fiecare ediție, pe lângă un recital de balet sau masterclass, este aleasă o temă educativă pentru copii, din Istoria Dansului Universal. Prima editie a fost dedicată balerinei Maya Plisetskaya, care l-a avut ca invitat special pe regizorul Suren Shahverdyan; la a doua ediție,…

Citește mai mult