Autor: ObservNews.ro
În jurul orei 20:40, polițiștii au fost sesizați prin SNUAU 112 de către un participant la trafic cu privire la producerea unui accident rutier pe raza comunei Valea Lungă. Din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat că un bărbat, de 43 de ani, din comuna Vișinești, în timp ce ar fi condus un autoturism pe raza comunei Valea Lungă, din direcția Vișinești către Valea Lungă, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie, de 33 de ani,. În urma impactului, șoferița și alți doi pasageri, de 59 și 65 de ani au fost răniți. Cei doi…
Ieri, 19 august a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 72A. Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat, de 61 de ani, din comuna Voinești, în timp ce ar fi condus un tractor, pe DN 72A, în localitatea Voinești, deși nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 37 de ani, din Târgoviște. În urma evenimentului, șoferul de 37 de ani a fost rănit, fiind transportat la spital în vederea acordării…
Efectivele Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Basarab I” al Județului Dâmbovița au fost la datorie în această perioadă pentru gestionarea optimă a situațiilor de urgență. Peste 130 de pompieri au fost la datorie, zilnic, pregătiți să acționeze pentru protecția și siguranța persoanelor prin asigurarea intervenției operative. Echipajele de intervenţie au acționat la 171 evenimente: 33 incendii (locuinţe, anexe gospodăreşti, vegetație uscată etc.), 11 acțiuni la accidente rutiere, 8 acţiuni la alte situaţii de urgenţă (acțiuni pentru asistența persoanelor aflate în dificultate , deblocări de ușă, salvări animale, asigurare zonă etc.), iar echipajele SMURD au fost solicitate și au acordat primul…
Jandarmii dâmbovițeni au acționat pentru siguranța cetățenilor în minivacanța de Sfânta Maria. Au fost implicați în misiuni de pază și protecție la obiective instituționale și au beneficiat de sprijinul Grupării de Jandarmi Mobile Ploiești. Au acționat atât independent, cât și în sistem integrat în Târgoviște și alte 11 localități pentru evenimente culturale, tradiționale și sportive.Principala misiune a jandarmilor, alături de celelalte structuri cu atribuții în domeniu, a constat în asigurarea siguranței cetățenilor, prevenirea și combaterea consumului și traficului de substanțe interzise, precum și prevenirea faptelor de natură antisocială. În plus,jandarmii montani de la posturile Peștera și Zănoaga au vegheat permanent…
Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște a anunțat deschiderea stagiunii teatrale 2024-2025, marcând evenimentul printr-o conferință de presă ce va avea loc vineri, 23 august 2024, la ora 11:00, în Foaierul Teatrului. Conferința va pune accentul pe lansarea proiectului „Hamlet”, un spectacol realizat în coproducție internațională de Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște, Asociația Teatrelor din Daejeon (Coreea de Sud) și Teatrul Fără Nume din Chișinău (Republica Moldova). Acest proiect este remarcabil atât din punct de vedere estetic, cât și intercultural. Producția „Hamlet” promite să aducă o nouă perspectivă asupra celebrului text shakespearian, combinând influențe și perspective artistice din trei țări diferite.…
Sfinții Martiri Brâncoveni au fost omagiați prin intermediul unei inedite activități liturgice și cultural-artistice, cu binecuvântarea Înaltpreasfintitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, la Parohia Potlogi I, Protoieria Titu, acolo unde Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu a ridicat prima sa ctitorie eclezială. Evenimentul a debutat cu săvârșirea slujbei Sfintei Liturghii de către un sobor de preoți, iar răspunsurile la strană au fost date de Corul ”Tronos Junior” al Patriarhiei Române, care a interpretat, apoi, ”Balada Sfinților Martiri Brâncoveni” și a susținut un concert de cântece religioase și patriotice. După concert, membrii corului au primit în dar, din partea Înaltpreasfinției Sale, broșurile…
În urma unei decizii recente, fermierii au primit o veste bună în ceea ce privește depunerea cererilor pentru constatarea pagubelor produse de seceta pedologică. Termenul pentru depunerea acestor cereri a fost prelungit până pe 19 august 2024, ora 24:00. Această măsură a fost luată având în vedere că 15 august 2024, a fost zi de sărbătoare legală (zi nelucrătoare). Decizia a fost comunicată tuturor Direcțiilor Agricole Județene și vine ca un sprijin pentru fermieri în contextul dificil al secetei pedologice. Această prelungire a termenului oferă agricultorilor posibilitatea de a-și completa și depune cererile fără presiunea timpului și în conformitate cu…
Astăzi, 19 august 2024, tot județul Dâmbovița este sub COD GALBEN de CANICULĂ, va fi disconfort termic ridicat și caniculă. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 36 de grade. Recomandări privind protecția populației pe timpul caniculei: – Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineții sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spații dotate cu aer condiționat (magazine, spații publice); – Evitați aglomerațiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00 – 18.00; – Purtați haine lejere, subțiri, deschise la culoare, pălării și ochelari de soare; – Beți 1,5…
Probele scrise din cadrul celei de-a doua sesiuni a examenului național de Bacalaureat încep luni, 19 august, de la ora 09:00. Accesul în sala de examen este permis, în baza actului de identitate, până la ora 08:30. Pentru rezolvarea subiectelor sunt prevăzute trei (3) ore, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sală de examen. Pot beneficia de prelungirea timpului de lucru candidații cărora li s-a aprobat o solicitare în acest sens, conform Procedurii de asigurare a condițiilor privind egalizarea șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare. Candidații care dețin…
Pompierii au fost solicitați să intervină în cazul unui incendiu de vegetație uscată pe strada Petru Cercel din municipiul Târgoviște. Detașamentul de Pompieri Târgoviște a intervenit cu 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă. La fața locului incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 2 ha, în condiții de vânt puternic. Incendiul a fost localizat și s-a acționat ore bune pentru lichidarea acestuia. STOP INCENDIILOR DE VEGETAȚIE! Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS Urmărește observnews.ro și pe Google News
