Autor: ObservNews.ro

Vești bune pentru fermierii afectați de secetă după primele negocieri de la la Bruxelles! Comisia Europeană a aprobat pentru România, 21.6 milioane de euro, sprijin financiar pentru fermierii ale căror culturi de toamnă au fost afectate de secetă. Este în desfășurare Consiliul AgriFish și ministrul Agriculturii continuă negocierile pentru a primi sprijin financiar din partea Comisiei Europene și pentru culturile de primăvară, așa cum este normal. ” Așa cum am promis, pentru prima dată, vom acorda despăgubiri fermierilor afectați de secetă în anul în care s-au produs calamitățile, pentru că fermierii noștri au nevoie de sprijin acum pentru a pregăti…

Citește mai mult

Unitățile școlare din județul Dâmbovița sunt invitate să participe la expoziția „EMOȚIE DE TOAMNĂ” organizată de Casa Corpului Didactic Dâmbovița. Evenimentul va avea loc în perioada 1 octombrie- 15 noiembrie 2024 și reprezintă o oportunitate pentru elevi și cadre didactice de a-și expune creațiile artistice. Exponatele vor fi aduse la Casa Corpului Didactic Dâmbovița în perioada 1-4 octombrie 2024, în intervalul orar 9.00-15.00 și trebuie să fie însoțite de un motto și etichetate cu numele școlii participante. Acestea vor contribui la crearea unei atmosfere pline de creativitate și emoție specifică toamnei. Pentru informații suplimentare, persoanele interesate pot contacta reprezentanții CCD…

Citește mai mult

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește fermierilor că până la data de 30 septembrie 2024, sunt așteptați la Centrele APIA unde au depus cererile de plată aferente Campaniei 2024, în vederea semnării acestora (excepție fac fermierii care s-au prezentat la APIA în perioada legală de depunere si au depus cererile de plată fizic, precum și fermierii care folosesc semnătura electronică și care au semnat electronic cererea la depunere). Cererile, incluzând angajamentele generale și cele specifice intervențiilor/ măsurilor solicitate la plată, este obligatoriu să fie însușite prin semnătură de către solicitanți. Cererile de plată tipărite la Centrele județene/locale…

Citește mai mult

În perioada 16-22 septembrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, sub coordonarea Direcției Rutiere, s-au alăturat Proiectului ROADPOL Safety Days, fiind desfășurate activități pentru conștientizarea conducătorilor auto cu privire la consecințele apărute în urma nerespectării normelor rutiere și implicării în accidente de circulație. De asemenea, în cadrul Proiectului, s-a propus ca ziua de 18 septembrie 2024 să devină o zi fără persoane decedate din accidente rutiere, pe drumurile din Europa. Astfel, au fost efectuate verificări pe drumurile publice, iar, pentru neregulile descoperite, pe parcursul săptămânii, polițiștii au aplicat 1.100 de sancțiuni contravenționale, dintre care 437 au…

Citește mai mult

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier. Din primele verificări efectuate, s-a stabilit că un bărbat, de 33 de ani, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 71, în afara localității Ulmi, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ar fi pătruns pe contrasens și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 65 de ani, din București. În urma impactului, o femeie, de 71 de ani, din București, a fost rănită, fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Polițiștii…

Citește mai mult

În urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa, față de două tinere de 22 și 23 de ani, din Târgoviște, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore pe bază de ordonanță. Cele două femei sunt bănuite că, la data de 19 septembrie a.c., în timp ce s-ar fi aflat într-un magazin din orașul Fieni, ar fi sustras mai multe articole vestimentare prin înlăturarea sistemului electronic antifurt. De asemenea, în ziua de 20 septembrie a.c., ar fi revenit în același magazin, unde ar fi…

Citește mai mult

Polițiștii dâmbovițeni au fost sesizați de către un bărbat în vârstă de 58 de ani, care a reclamat că persoane necunoscute i-au sustras suma de 9.500 de lei din locuința de pe raza comunei I.L.Caragiale. În urma investigațiilor efectuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni, cei doi tineri, în vârstă de 16 și 17 ani, au fost identificați ca fiind suspecții în cazul respectiv. Aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore și ulterior prezențați magistraților. La data de 19 septembrie, cei doi tineri au fost supuși măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de…

Citește mai mult

Un accident rutier grav a avut loc în localitatea Bâldana, iar autoritățile au fost alertate cu privire la producerea acestuia. Conform informațiilor preliminare, o femeie în vârstă de 48 de ani, din București, ar fi condus un autoturism și ar fi acroșat un minor în vârstă de 5 ani. Din păcate, ca urmare a impactului, minorul a suferit răni și a necesitat transportul la spital pentru îngrijiri medicale. Evenimentul tragic a mobilizat imediat forțele de ordine, iar polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari au demarat cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului. Este esențial să se afle…

Citește mai mult

Ieri, în intervalul orar 07:00-13:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au organizat o acțiune pe raza municipiului Târgoviște, atât pentru depistarea și sancționarea participanților la trafic care nu respectă regulile privind circulația pe benzi, cât și pentru reducerea riscului rutier. Astfel, pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 79 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Din totalul acestora, 44 dintre acestea au fost pentru nerespectarea circulației pe benzi și 40 pentru nerespectarea regimului legal de viteză. De asemenea, ca măsură complementară, polițiștii au reținut și un permis de conducere pentru depășire neregulamentară. Mai…

Citește mai mult

Polițiștii dâmbovițeni au dat curs invitației de a contribui la protejarea mediului înconjurător și au transmis un puternic mesaj către comunitate despre importanța conservării naturii. Sub deviza „Natura nu este un coș de gunoi”, polițiștii au demonstrat că fiecare individ are datoria de a avea grijă de mediul înconjurător. Prin implicarea lor activă în această acțiune, ei au dorit să inspire comunitatea să conștientizeze impactul comportamentului fiecăruia asupra naturii și să încurajeze contribuția la un mediu mai curat. Această inițiativă reprezintă un exemplu elocvent al eforturilor depuse pentru promovarea unei atitudini responsabile față de mediu și pentru educarea comunității în…

Citește mai mult