Ieri, 1 iunie 2025, pe drumul județean 711, în comuna Băleni, s-a produs un accident rutier care a mobilizat polițiștii și echipajele medicale.
Potrivit primelor informații oferite de reprezentanții Serviciului Rutier Dâmbovița, un bărbat în vârstă de 49 de ani, domiciliat în Pucioasa, conducea un autoturism pe DJ711, când, pe raza localității Băleni, a intrat în coliziune cu un alt vehicul condus de un tânăr de 20 de ani, din comuna Băleni.

Impactul a fost unul violent, iar tânărul a suferit răni care au necesitat intervenția urgentă a Serviciului de Ambulanță. Acesta a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale și pentru investigații suplimentare, starea sa fiind în curs de evaluare.

Polițiștii rutieri s-au deplasat imediat la fața locului pentru a demara cercetările, scopul principal fiind stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au condus la producerea accidentului. Oamenii legii vor analiza factorii implicați, precum condițiile de trafic, starea carosabilului, viteza și respectarea regulilor de circulație.
Reamintim șoferilor să manifeste prudență maximă pe drumurile județene și să adapteze viteza la condițiile de trafic pentru a evita astfel de evenimente tragice.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News

