Ieri, în jurul orei 17:55, echipajele de intervenție au fost solicitate în urma unui accident rutier produs pe autostrada A1, în zona kilometrului 53, acolo unde un autoturism a părăsit partea carosabilă.
Garda de Intervenție Potlogi a acționat cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.Detașamentul de Pompieri Titu a intervenit cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD.

Garda Vișina a participat cu o altă ambulanță SMURD.Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița a trimis la fața locului trei ambulanțe. În urma evaluării de la locul accidentului, patru persoane au fost implicate în eveniment.
Trei dintre ele au fost transportate la spital pentru investigații și îngrijiri medicale suplimentare.O persoană a refuzat transportul la unitatea medicală, după ce a fost asistată la fața locului. Echipajele au asigurat și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, pentru siguranța zonei și a celor implicați.
Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de către autoritățile competente.Recomandăm șoferilor prudență sporită în trafic, mai ales în condiții de caniculă și instabilitate atmosferică!
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News

