Au sosit primele trei microbuze școlare din cele 51 pentru care Consiliul Județean Dâmbovița a depus solicitări către Guvernul României sau i-au fost aprobate ori sunt în curs de aprobare cereri de finanțare.
Așadar, copiii din comunele Vulcana Pandele, Dobra și Văleni-Dâmbovița, care au nevoie de un transport pentru a ajunge la școală, vor avea chiar de la începutul noului an școlar microbuze noi, sigure și moderne. Acestea au fost puse la dispoziția celor trei comune de Guvernul României.

” Cât de curând, voi semna și contractul de furnizare a 31 de microbuze electrice de 8+1 și 16+1 locuri, proiect depus și aprobat spre finanțare prin PNRR. Valoarea acestora se ridică la 6.000.000 de euro.
De asemenea, în ultima ședință a Consiliului Județean Dâmbovița a fost aprobată participarea instituției pe care o conduc la programul derulat de Administrația Fondului pentru Mediu, prin care vom achiziționa alte 17 microbuze școlare, electrice sau hibrid. Cererea de finanțare va fi de aproximativ 5.100.000 de euro.”, a transmis președintele CJ Dâmbovița
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News