Primarul comunei Răzvad, Emanuel Spătaru, trage din nou un semnal de alarmă pentru conducătorii auto care își lasă mașinile parcate neregulamentar pe trotuare sau pe pistele de biciclete de pe marginea Drumului Național. Edilul avertizează că polițiștii rutieri au început deja aplicarea sancțiunilor pentru aceste abateri.

„Poliția Rutieră a desfășurat mai multe activități pe zona comunei noastre și ne-a adus la cunoștință faptul că staționarea autoturismelor atât pe trotuar, cât și pe pistele pentru bicicliști este interzisă și deja au început să se aplice sancțiuni în acest sens. De aceea, îi rog pe toți cei care au abandonat mașini pe trotuar, cei care staționează pe trotuar, să nu o mai facă, pentru că vor fi sancționați”, a transmis primarul Emanuel Spătaru.
Autoritățile locale colaborează strâns cu Poliția Rutieră pentru a menține siguranța circulației și un climat civilizat în comună. În ultimele luni, zona Drumului Național care traversează Răzvad a fost monitorizată constant, iar mai mulți șoferi au fost deja amendați pentru blocarea trotuarelor și a pistelor de biciclete.

„Ne dorim o comună modernă și sigură, unde pietonii și bicicliștii să poată circula fără obstacole. Respectarea regulilor de circulație ține de responsabilitatea fiecăruia dintre noi”, a mai adăugat primarul Emanuel Spătaru.
