Reuniunea reprezintă o bună oportunitate pentru ca România să arate rezultatele obținute în ceea ce privește protecția frontierelor, prin implementarea proiectelor pilot realizate cu sprijinul Comisiei Europene, și faptul că acestea au îmbunătățit performanțele privind controlul migrației și gestiunea solicitărilor de azil.
„De altfel, prin noile demersuri și acțiuni ale Guvernului României și cele realizate în Parlamentul European, am reușit să menținem interesul partenerilor europeni pentru această temă, să ridicăm subiectul extinderii Schengen sus pe agenda europeană, să creștem presiunea asupra guvernului din Austria și să arătăm că aderarea țării noastre la zona de liberă circulație este în interesul Uniunii Europene și reprezintă o miză comună europeană.
În perspectiva reuniunii JAI din octombrie, trebuie să intensificăm eforturile diplomatice și acțiunile pentru ca subiectul aderării României la spațiul Schengen să fie discutat de miniștrii de interne din statele membre și să se creeze premizele unei dezbateri mai aplicate la reuniunea JAI din decembrie, după aflarea rezultatelor la alegerile din Olanda care sperăm să conducă la retragerea veto-ului aplicat Bulgariei.”, a transmis eurodeputatul Victor Negrescu
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News

