Astăzi începe noul an universitar 2023-2024, universitățile sunt autonome, ceea ce înseamnă că își decid propriile funcționări și reguli interne. Astfel, structura anului universitar diferă de la universitate la universitate, însă cu diferențe destul de mici.
Anul universitar 2023- 2024 începe luni, 2 octombrie 2023. Cursurile încep de marți, 3 octombrie, prima zi fiind una a festivităților de deschidere.
Mult succes studenților care astăzi încep un nou an universitar!
Într-o lume aflată în permanentă schimbare, rolul profesorilor devine și mai important. Ei sunt cei care trebuie să îi ajute pe studenți să își dezvolte competențele necesare pentru cerințele de pe piața muncii.
Este foarte important ca studenții să beneficieze de un cadru care să le permită dezvoltarea și o pregătire de calitate.
Creșterea calității învățământului universitar este una dintre preocupările instituțiilor europene. Comisia Europeană a lansat noua Strategie Europeană pentru Universități.
Dimensiunea europeană a învățământului superior și a cercetării este consolidată prin patru inițiative:
– creșterea numărului universităților europene la 60, cu peste 500 de instituții de învățământ superior până la jumătatea anului 2024, cu un buget indicativ Erasmus + în valoare totală de 1,1 miliarde de euro pentru perioada 2021-2027;
– depunerea de eforturi în vederea elaborării unui statut juridic pentru alianțele instituțiilor de învățământ superior, care să le permită acestora să își pună în comun resursele, capacitățile și punctele forte;
– depunerea de eforturi în vederea unei diplome europene comune pentru a recunoaște valoarea experiențelor transnaționale în ceea ce privește calificările obținute de studenți în învățământul superior;
– extinderea inițiativei privind legitimația europeană de student prin lansarea a unui identificator european unic al studenților.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News