Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat o percheziție domiciliară în comuna Pietroșița, la domiciliul unei femei în vârstă de 41 de ani.
În urma acțiunii, a fost identificată și confiscată o armă neletală supusă autorizării, pe care femeia o deținea fără drept legal.

Pe numele acesteia, polițiștii au întocmit dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.
În aceeași zi, polițiștii au efectuat controale la cinci deținători autorizați de arme și muniții, aplicând trei sancțiuni contravenționale. Totodată, a fost dispusă anularea dreptului de deținere, port și folosire a armelor letale pentru trei vânători, iar un aviz de port armă a fost retras.

