Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița anunță intrarea în vigoare, de la 18 decembrie 2025, a unor modificări majore privind sancționarea muncii nedeclarate, ca urmare a adoptării Legii nr. 239/2025.
Potrivit noilor prevederi legale, angajarea unei persoane fără contract individual de muncă se sancționează cu amendă de 40.000 de lei pentru fiecare lucrător identificat, iar valoarea totală a sancțiunilor poate ajunge până la 1.000.000 de lei. Astfel, a fost eliminat plafonul maxim anterior, care limita amenzile la 200.000 de lei.
Anterior, sancțiunea era de 20.000 de lei pentru fiecare persoană depistată fără forme legale. Noile reglementări dublează practic amenda și înăspresc considerabil regimul sancționator, chiar și în cazul identificării unui singur lucrător fără contract.
Reprezentanții ITM Dâmbovița subliniază că munca nedeclarată este unul dintre cele mai nocive fenomene de pe piața muncii, afectând grav drepturile angajaților, care rămân fără protecție socială, securitate și acces la beneficiile legale, dar și bugetul statului, prin neplata contribuțiilor.
În acest context, instituția face un apel ferm către angajatori să verifice situația contractelor de muncă și să se asigure că activitatea desfășurată respectă integral legislația în vigoare.
„Noile sancțiuni pot părea drastice, însă scopul lor este clar: eliminarea unui obicei toxic care afectează întreaga piață a muncii. Facem un apel atât la angajatori, cât și la angajați să nu accepte desfășurarea activității fără forme legale și să nu renunțe la drepturile care li se cuvin”, a declarat Marius Lixandru, inspector-șef ITM Dâmbovița.
Autoritățile atrag atenția că prevenția și conformarea voluntară sunt esențiale pentru evitarea unor sancțiuni cu impact financiar major.

